Abonare Revista

Tip of the week

Stiri

Articole recente

Calendar Evenimente
Think Relations!

Hainele îl fac pe om

Cunoaşteţi desigur proverbul românesc “Haina îl face pe om!”. Dar oare să fie el adevărat? Chiar contează ce fel de haine pui pe tine? Credem că da, mai ales dacă ne referim la mediul de afaceri. Şi în continuarea acestui articolul o să găsiţi câteva argumente în acest sens.

Ştiţi care este simbolistica hainelor? Dar că ele acoperă trupul şi descoperă omul din interior? Hainele pot fi un simbol al puterii, un simbol al poziţiei sociale, un simbol al apartenenţei culturale, un simbol al aspiraţiilor personale, un simbol al nivelului de educaţie şi lista ar putea continua. Depinde numai de voi cărui simbol doriţi să aparţină hainele voastre!

Fiţi convinşi că îmbrăcămintea transmite un mesaj pe care cei din jur îl recepţionează şi la care reacţionează. Cercetările sociologice arată că avem între 7 şi 90 de secunde pentru a ne câştiga partenerul de comunicare la nivel inconştient. Iată ce spunea Daniel Goleman în cartea sa “Inteligenţa emoţională” (publicată în 1996): “Începutul psihologic al unei emoţii se declanşează, de obicei, înainte ca persoana respectivă să fie conştientă de un sentiment în sine”.

Iată cele 8 lucruri pe care inconştientul le captează încă din primele 90 de secunde ale momentului în care v-aţi întâlnit cu o persoană pe care o cunoaşteţi pentru prima dată: câţi bani faceţi; cât de educat sunteţi; câtă încredere se poate avea în voi; cât de simpatic sunteţi; câtă încredere aveţi în voi înşivă; cât de inteligent sunteţi; care este etica voastră în muncă; cât de mult se poate baza cineva pe voi. Interesant, nu-i aşa?

Vedeţi câte informaţii transmitem inconştient? De aceea, felul în care ne îmbrăcămi are un impact atât de mare asupra celorlalţi chiar înainte să te cunoască, pentru că modul în care este acoperit corpul nostru este primul lucru pe care aceştia îl receptează. Iar faptul că vei ştii că eşti bine îmbrăcat îţi va influenţa postura şi atitudinea ta faţă de ceilalţi.

Conform cercetărilor autoarei Jacqueline Murray sunt descrise în cartea sa publicată în 1989 „The Power of Dress” trei tipuri de vestimentaţie care pot fi identificate în lumea afacerilor: haine specifice corporaţiilor (ex. avocaţi, directori, bancheri); haine menite să comunice (persoane implicate în marketing, educatie, etc.) şi haine inovatoare (cele purtate de artişti, în industria de publicitate, proprietari magazine de lux). Ce trebuie să reţinem de aici? Să alegem cu mare atenţie hainele pe care le cumpărăm şi pe care le îmbrăcăm, deoarece hainele pe care le porţi transmit celorlalţi foarte multe despre tine. Dar înainte de asta, hotăraşte-te ce vrei să comunici cu adevărat celorlalţi despre tine, ca să poţi alege exact hainele care sa te ajute să transmiţi mesajul tău.

Retineţi următoarele: oamenii te judecă mai întâi de la o distanţă de 3 metri, apoi te judecă de la o distanţă de 30 cm şi în final te judecă după primele 12 cuvinte pe care le spui. De aceea, ţinuta vestimentară trebuie să reflecte situaţia ta profesională (treapta ierarhică pe care ai ajuns), să spună ceva despre compania unde lucrezi şi mai ales să transmită imaginea pe care doreşti să o proiectezi despre tine.

Fii conştient că tot ceea ce porţi, fie că sunt haine, fie că sunt accesorii, comunică ceva despre tine! Gândeşte-te care vrei să fie imaginea ta în exterior şi alege-ţi acele obiecte vestimentare care să te reprezinte cel mai bine!

Drd. Mihaela Liliana Stroe

Articole similare:

Articolul a fost publicat la data de 12.7.2008. Poti lasa un comentariu folosind formularul de mai jos, te poti abona la feed-ul RSS sau poti citi articole pe aceeasi tema din lista de mai jos.

Nici un comentariu

Lasa un comentariu


Abonare RSS / prin e-mail

Primeste pe mail:

Nonverbal pe Twitter Nonverbal pe Facebook Nonverbal pe YouTube

Nonverbal Magazine:

Numarul 1 / Aprilie 2010
Nonverbal Magazine Nonverbal Magazine

Secretele mesajelor nonverbale in:

Publicitate