Acum cateva saptamani, am avut ocazia sa particip la un training de afaceri.

Cursantii, angajati la diferite firme, erau invitati sa se aseze la mese de forma patrata, de 4-6 locuri.

Am observat ca ma jo

ritatea reprezentantilor aceleiasi firme aveau tendinta sa uneasca mese ca sa se aseze pe aceeasi latura. Sau sa se plaseze in pozitie de 90 de grade fata de ceilalti colegi. M-am prins gandindu-ma atunci cate putem afla despre relatiile interumane cu ajutorul unor indicatori ca distanta fizica dintre persoane si orientarea unora fata de altele.

In zilele noastre, exista o intreaga disciplina care studiaza jocul teritoriilor. Proxemica. Edward Hall, unul dintre pionerii acesteia sustine, in lucrarea „The Hidden Dimension”, ca omul foloseste spatiul pentru a-si delimita teritoriul personal.

De asemenea, Hall sustine ca, in timpul interactiunii, orientarea oamenilor unii fa?? de ceilal?i este o forma de comunicare nonverbala. Cercetarile intreprinse pe acest subiect au vizat adesea pozi?iile ocupate de oamenii de afaceri la masa negocierilor.

Pana sa expunem opiniile specialistilor din domeniu, va provoc sa sesizati… Care sunt raporturile dintre persoanele din pozele de mai jos? Unde e compromis? Unde opozitie? Unde colaborare?

a)

b)

c)

Nu-i asa ca va ganditi la munca de grup cand vizualizati prima imagine? Cand doi oameni au aceea?i orientare, este usor pentru ei sa-si transmita materiale informative, sa citeasca din acelasi document, sa genereze idei. Foarte posibil ca ei sa aiba aceleasi scopuri si interese. Este pozitia care sugereaza colaborarea. 

Compromis este cuvantul de ordine pentru cea de-a doua imagine. Este cazul a doua persoane care, desi au conceptii diferite, au ajuns sa traseze cateva linii comune de discutie. Sa coopereze. Pozitia „de colt” prezinta avantajul celor 90 de grade – o bariera partiala in caz ca una din parti s-ar simti amenintat?

Cele doua persoane asezate la capete diferite de masa, se afla in pozitie

defensiva. Specialistii considera ca de fiecare dat? cand interlocutorii stau fata in fata, ei tind sa-si imparta psihic teritoriul. Opozitia directa unii cu altii creste probabilitatea ca ei sa se certe si sa argumenteze in contradictoriu.

Asezarea cu o masa intre parteneri este de obicei considerata ca fiind neprietenoasa, intrucat masa actioneaza ca o bariera.  Cercetatorii sugereaza eliminarea tensiunii prin:

• asezarea mesei langa un perete, astfel incat negociatorii sa fie fortati sa se lipseasca de bariera;
• folosirea mesei rotunde, cu ajutorul careia regele Artur acorda fiecarui cavaler aceeasi autoritate si rang social. Eliminarea colturilor cu ajutorul mesei rotunde e o tactica folosita si in zilele noastre, ea sugerand egalitate si  cooperare.

Oricum, cred ca putini dintre noi s-ar aseza, la modul voluntar, in opozitie fata de cineva.

Indiferent daca urmeaza o discutie privata sau una de ordin profesional. Am prefera colaborarea si chiar compromisul. Anume de aceea este utila asimilarea acestor tehnici proxemice. Pentru a colabora. Pentru  a stabili relatii amicale.

Pentru a comunica eficient.

Surse Bibliografice – „Cartea Gesturilor”, Peter Colett.

Surse poze:

http://www.joshstuff.net/wp-content/uploads/2010/12/deal-for-business-negotiations.jpg

http://www.saidaonline.com/en/newsgfx/negotiation-saidaonline.jpg

http://www.whiteoakrg.com/wp-content/uploads/2011/01/highlands-nc-real-estate-negotiation.jpg

Contextul proxemic este extrem de important in analizarea comunicarii nonverbale care se desfasoara

in mijloacele de transport in comun. Fiecare individ percepe spatiul intr-un anumit fel, in functie de nevoile psihologice si sociale pe care doreste sa si le satisfaca.

E interesant de remarcat modul in care fiecare persoana se raporteaza la spatiul ce il inconjoara, cat de dispus este un individ sa permita intruziunea celorlalti in zona intima a sa si existenta mai mult sau mai putin pregnanta a instinctului de teritorialitate.

„Locul central”

O prima observatie revelatoare se refera la teza lui Desmond Morris prin care cercetatorul indica trei tipuri de spatii: tribal, familial, personal si conceptul „locului central”.

Desi acesta este corelat in mod direct cu spatiul familial, comportamentul „locului central” a fost sesizat si in mijloacele publice de transport. Astfel, in tramvaiele care inca mai au scaunele dispuse de-a lungul peretilor interiori ai mijlocului de transport, ocuparea locurilor se desfasoara in functie de regula precizata de Desmond Morris.

Fiecare calator se aseaza la o distanta considerabila de un alt individ atunci cand spatiul ii permite, iar spatiile goale se completeaza progresiv pe masura ce capacitatea tramvaiului nu mai permite pastrarea unei anumite distante fata de un altul.

„Lupta” teritoriala

Raportandu-ne la lucrarea lui Edward T. Hall – Proxemics – The study of man’s spatial relations and boundaries (1963), am studiat comportamentul non-verbal in interactiunile sociale din interiorul mijloacelor publice de calatorie din Bucuresti si am constatat o stare pregnanta de agresivitate care se manifesta in momentul in care zona personala apropiata, dar mai ales, cea intima sunt incalcate. Desi romanii sunt considerati a se incadra tiparului colectivist – conform tipologiei lui E. T. Hall – si, prin urmare, cu o disponibilitate mai mare de a imparti spatiul personal cu ceilalti si de a-si trasa un teritoriu intim mai redus decat cel specificat, in timpul calatoriei cu RATB-ul nevoia de cucerire a teritoriului se manifesta in mod vizibil.

Pentru a exemplifica, ne vom raporta la cercetarea realizata pe teren: crearea de catre un individ a unui spatiu personal cat mai generos se bizuie pe utilizarea corpului, a mainilor si a picioarelor intr-un mod cat mai util. Astfel, mainile se pot intinde sub forma de cruce de la o bara de sustinere la alta, picioarele sunt departate si sprijinite in podeaua mijlocului de locomotie, iar trunchiul – atunci cand sta pe un scaun – pare ca se „tolaneste”. Cateodata, se poate observa un comportament de ocupare excesiva a spatiului, care poate fi interpretata „ca o manifestare a posturii dominante sau a suprematiei teritoriale”.

Proxemica vizuala

Aceasta dispozitie a oamenilor spre cucerirea spatiului constituie una dintre sursele agresivitatii care poate fi remarcata in RATB. Un alt motiv este cel al contactului cutanat prelungit sau al proxemicii vizuale.

Profesorul Alin Gavreliuc sustine ca, desi poporul roman este unul preponderent colectivist, increderea in „Celalalt” necunoscut este redusa, iar teama si nesiguransa in fata strainului nasc agresivitate.

Asadar, atat instinctul teritorial stravechi, cat si instinctul de conservare care impu ne un comportament precaut, circumspect fata de ceea ce

ne inconjoara determ

ina un grad ridicat de ostilitate al individului in relatiile pe care le stabileste cu semenii sai. Agresivitatea este alimentata si cu atat mai puternica cu cat aglomeratia este mai mare si regulile de politete sunt incalcate.

Bibliografie:

• DINU, Mihai, Comunicarea – repere fundamentale, editia a II-a.
  amoxil antibiotic

  2000. Bucuresti: Editura Algos.

• NAVARRO, Joe, KARLINS, Marvin. 2008. Secretele comunicarii nonverbale: ghidul unui fost agent FBI pentru „citirea” rapida a oamenilor, trad. de Mihaela Liliana Stroe. Bucuresti: Editura Meteor Press.
• http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/456162/ALIN-GAVRELIUC-Spatiul-proxemic-la-romani/

Traim viata “in viteza”. Zilele si orele parca zboara si uneori avem senzatia ca timpul s-a comprimat (unele cercetari stiintifice chiar sustin acest lucru !). Nu mai avem timp pentru familie, prieteni, viata personala iar biroul a devenit un fel de a doua noastra casa. Si, la fel ca adevarata noastra locuinta, biroul poarta amprenta personalitatii si ambitiilor noastre. Asadar, hai sa citim persoanele «la birou»!

De la ordine absoluta la haos indescifrabil

Donna Dawson, un psiholog behaviorist, a studiat sute de birouri si a ajuns la urmatoarele asocieri intre modul in care arata un birou si personalitatea proprietarului.

Astfel :

• Biroul organizat: aici putem vedea doar obiectele esentiale –pix, agenda, capsator-  asezate aproape la milimentru. O astfel de persoana este una care nu se simte apreciata si doreste sa vada ca ceilalti au nevoie de ea ;
• Biroul haotic: maldere de hartii, mape, dosare, biletele de reamintire peste tot – pe, sub si in jurul biroului. O dezordine in care, totusi, respectiva persoana isi gaseste cu usurinta lucrurile si care nu s-ar descurca daca totul ar fi  asezat frumos. Tipul de personalitate
  allergic reaction zithromax

  ? Amuzanta, agera, deschisa si plina de initiative!

  growth of the penis

• Biroul «creativ»: un birou ale carui obiecte sunt asezate intr-o ordine interesanta, greu de inteles pentru cei din jur. Detinatorul este o persoana profunda dar distrata, care tot timpul isi va cauta lucrurile dar care are idei marete si originale, trebuie doar sa-i acordati incredere si rabdare.
• Biroul «personalitate»: acest birou poarta insemnele personale ale prroprietarului peste tot ! Poze din vacanta, mici cadouri de la cei dragi sau suveniruri, chiar parfumul preferat, toate sunt adunate pe birou, oricat de mic ar fi acesta. Aici avem de-a face cu un om prietenos, energic, vorbaret, empatic dar ,atentie, de cele mai multe ori nu poate tine un secret !
• Biroul «spectacol»: mare, intentionat sa arate statutul celui care il ocupa, biroul este «impodobit» doar cu cateva obiecte valoroase dar care nu poarta o amprenta personala.
  amoxil antibiotic

  Un astfel de birou apartine unui «cameleon», un om foarte complicat, pe care nu ajungi sa-l cunosti cu adevarat niciodata, care se comporta diferit in functie de context, chiar daca se afla Buy Diflucan Online in compania acelorasi persoane.

  vpxlherbal

• Biroul «trofeu»: premii, diplome, scrisori de apreciere, felicitari toate acestea se gasesc pe biroul unei lider, unei persoane care depinde de aprecierile celorlati – daca este laudat, recompensat, certificat ca fiind un om de valoare, asa va fi.
  accutane after pregnancy

  Daca nu, este in pericol sa-si iroseasca potentialul, sa se «piarda» intre ceilalti.

Obiecte – indiciu

Acum ca am vazut cam ce spune aspectul biroului despre cineva, vom concretiza prin descifrarea semnificatiei unor obiecte specifice ce se pot afla pe sau in jurul unui birou.

O floare, spre exemplu, ne spune ca proprietarul biroului este o persoana pasionata de mun

ca sa, care petrece mult timp la servici. Un mic bol cu bomboane se gaseste de obicei pe biroul unui extrovertit (un introvertit nu ar dori sa-i atraga pe ceilalti in jurul sau). Lumanarelele, betisoarele parfumate sau obiectele inspirationale apartin unui angajat dornic de afirmare si mereu in cautare de provocari. In fine, daca nu avem absolut nimic pe birou in afara indispensabilului computer inseamna ca ori nu suntem dedicati muncii jobului, ori nu suntem satisfacuti de el, acesta fiind pentru noi o simpla sursa de venit.

Surse imagini: http://ezscrap.net/wp-content/uploads/2008/12/messy_desk1.gif

http://arches.ucr.edu/images/flower_pot.JPG

http://i.dailymail.co.uk/i/pix/2006/12/sweetsG111206_228x228.jpg

Intr-o lucrare interesanta numita “Dimensiunea ascunsa”, scrisa in anii 1950, antropologul Edward T. Hall discuta despre spatiul personal si definea distantele in functie de psihologia umana. Buy Diflucan Online El spunea ca doua persoane care interactioneaza intre 0 si 50/70 centimetri sunt intime. Intre 50/70 centimetri si 1/1.5 metri se creeaza o legatura personala.

De la 1/1.5 metri pana la 2.5/3.5 metri este spatiul social, iar tot ce se situeaza dupa acesta este numit spatiu public. Aceste afirmatii ale antropologului ne ajuta sa identificam cum ar trebui proiectat un spatiu astfel incat oamenii sa se simta in largul lor. Psihologia din spatele designului

de interior nu ar trebui niciodata ignorata.

Impactul designului asupra spatiului

Cum se aplica proxemica in design? In primul rand trebuie stiut scopul pentru care este construit un spatiu. Atunci cand este vorba de un club dance, se asteapta ca oamenii sa interactioneze, sa devina intimi. Proiectand un layout care duce cu gandul la zona intima descrisa de Hall, automat patronii clubului vor fi multumiti, atmosfera creata fiind cea la care s-au asteptat. Multe spatii care sunt proiectate in general sunt publice. Sala de asteptare a unui birou trebuie sa fie cat mai mare cu putinta. De multe ori, locurile in care sunt situate receptiile sunt inghesuite si astfel oamenii simt ca spatiul lor a fost violat. Putem sa luam ca exemplu cabinetul unui doctor unde nimeni nu se simte in largul sau atunci cand sta doar la cativa centimentri de un alt pacient, mai ales atunci cand esti foarte bolnav sau doresti sa porti o discutie foarte personala cu sotia ta/sotul tau.

Atunci cand iti aranjezi camerele din casa ta, sa stii detalii despre proxemica este foarte la indemana.

Spatiile mari si deschise pot da impresia de spatii publice. Cel mai bine e sa iti pastrezi toate camerele in “limitele” spatiului intim si ale celui social. Altfel, camera devine impersonala si nu o sa te mai simti confortabil in ea. Ultimul lucru pe care il vrei este ca atunci cand prietenii tai vin pe la tine, spatiul sa te impiedice sa interactionezi cu ei asa cum trebuie.

Daca o camera este prea m are, ideal

ar fi sa folosesti partitionari care sa creeze spatii mai mici, dar personalizate. Chiar si in cladirile de birouri, existenta unui spatiu personal il ajuta pe angajat sa interactioneze mai usor cu clientii lui.

Sarcina lui ar putea fi ingreunata de privirile colegilor, care l-ar face sa se simta intimidat.

Forme si marimi

Forma camerei conteaza si ea. Camerele patrate par mai putin aglomerate decat cele rectangulare. Totusi, cu cat o camera este mai mare, cu atat mai putin afecteaza forma ei psihologia oamenilor care se afla in ea.

Daca nu te simti bine in propriul dormitor, inseamna ca forma incaperii este una rectangulara sau mobilierul pe care il ai este aranjat in asa fel incat nu iti furnizeaza suficient spatiu personal. Mai mult de atat, mobilierul poate da iluzia ca dormitorul este rectangular, chiar daca incaperea are forma patrata.

Vrei sa creezi mai multa intimitate in dormitor? Incearca sa schimbi patul matrimonial masiv cu unul mai mic. Foloseste o lumina mai calda, de la o lampa. Aceasta poate lumina doar partial camera, creand un spatiu intim chiar si intr-un dormitor spatios.

Este foarte important sa alegi corect mobila pentru caminul tau!

Nu ignora acest aspect.

Ce faceti la vederea unui astfel de mesaj? Unii nu vor indrazni nici macar sa se apropie de granita trasata respectand proprietatea celuilalt, pe cand altii, manati de curiozitate, necesitate sau de alte motivatii, vor incerca mai abitir sa patrunda in spatiul interzis. Daca pe un petec de pamant putem pune un caine care sa apere teritoriul, sau putem construi garduri, ce ne facem cu „spatiul personal”?

Fiecare dintre noi avem un spatiu personal, sau spatii personale, pe care le marcam in felul nostru si de care nu suntem neaparat constienti. Si aici ma refer la un scaun sau fotoliu preferat,

la un loc preferat intr-o sala de curs, la copacul preferat daca ma gandesc la copilarie, si lista poate continua. Din pacate nu este intotdeauna evident ca acel spatiu a devenit proprietatea noastra printr-o lege nescrisa a naturii. Buy Diflucan Online

Antropologul american Edward Hall este cel care a stabilit pentru prima data faptul ca omul se misca in interiorul a patru zone distincte, a caror cunoastere este fundamentala pentru o evolutie armonioasa in societate: zona intima, zona privata, zona sociala si zona publica.

Sa le luam pe rand.

Zona intima este cea mai apropiata de corp, o prelungire a acestuia, o aura energetica invizibila si intangibila, cuprinsa aproximativ intre 15 si 45 de cm.

Este considerata zona contactelor  fizice, a confidentelor, a vorbelor de dragoste, a mangaierilor. In concluzie, este destinata doar persoanelor foarte apropiate, celor pe care ii iubim si in care avem incredere.

Este o zona de destindere, in care toate simturile iti sunt solicitate. In momentul patrunderii unor persoane nepoftite in acest spatiu, specialistii remarca simptome ca: accelerarea ritmului cardiac, cresterea tensiunii arteriale, cresterea nivelului de adrenalina, atitudine corporala defensiva.

Zona privata este marcata de distanta cuprinsa aproximativ intre 45 si 120 cm fata de corp, pe care o pastram in timpul unei conversatii amicale cu prietenii, cu vecinii sau cu colegii de serviciu.

Zona sociala este distanta pe care bunul simt ne indeamna sa o pastram atunci cand vorbim cu o persoana straina, si care matematic reprezinta distanta a doua zone private.

Zona publica este de obicei impusa in momentul in care o persoana tine un discurs unei multimi sau unui grup numeros de persoane.

Nu de putine ori, aceste zone sunt ignorate sau incalcate, fapt care poate duce la conflicte, neintelegeri, acte de agresivitate sau de violenta. Desi nescrise, aceste legi ale spatiului personal sunt intuitiv simtite de fiecare dintre noi. De aceea, este foarte important sa acordam  atentia si importanta cuvenita spatiului persoanelor de langa noi si sa le respectam intimitatea.

In fond, patrunderea nepoftita in spatiul intim al celuilalt constituie un act de violare a unei proprietati, fie ea si imateriala.

Dar despre regulile pe care trebuie sa le urmam pentru respectarea teritoriilor celuilalt, intr-un articol viitor.

Sursa: Cameron Milton, Comunicarea prin gesturi si atitudini, Polirom, 2005

Modul in care spatiul din interiorul unei cladiri este structurat si aranjat poate transmite numeroase mesaje implicite, nonverbale cu privire la limitele impuse raporturilor de comunicare interpersonala. Totusi, cel mai adesea, aranjarea mobilei intr-un birou si designul interior sunt lasate la voia intamplarii, fapt care are repercusiuni asupra relatiilor interumane. Sa vedem si de ce.

Spatii sociopete si spatii sociofuge

Edward T. Hall releva organizarea specifica a spatiilor care se impart in: fixe, semifixe si dinamice. Cercetatorul exemplifica spatiul fix prin analizarea locuintei europene din secolele XVIII–XX, in care fiecare incapere indeplineste un rol bine determinat, iar pe cel dinamic, prin casa traditionala japoneza care poate fi redefinita prin deplasarea unor panouri mobile.

Spatiile semifixe sunt restaurantele, terasele, dar si salile de asteptare ale spitalelor.

Cele dintai sunt denumite „sociopete”, permitand crearea unor spatii conviviale care incurajeaza comunicarea interpersonala, pe cand cele din urma sunt „sociofuge” – incearca limitarea contactului vizual si, prin urmare, a comunicarii, descurajeaza formarea grupurilor si a conversatiile (care sunt vazute ca inoportune).

Pofta de vorba… in zig-zag 

Dispunerea mobilei in interiorul cafenelelor, restaurantelor, discotecilor influenteaza intr-o masura considerabila atmosfera generala si starea de spirit a clientilor – deschidere sau reticenta conversationala. Astfel, utilizarea propice a spatiului trebuie sa permita un contact ocular confortabil, iar scaunele sa fie plasate la o distanta potrivita care sa nu reprezinte un impediment pentru conversatie. Mai mult, muzica ambientala, plasarea neregulata a meselor si distanta redusa dintre acestea constituie strategii eficiente de incurajare a comunicarii interpersonale.

Designul spatiilor sociopete mai influenteaza si optiunile indivizilor pentru locurile de pe scaune si, prin urmare, calitatea interactiunii sociale. In cazul in care obiectivul organizatorului spatiului este de a stimula pofta de discutie a clientilor/invitatilor care se aseaza la un bar/o masa lunga, de-o parte si de alta, atunci, cea mai indicata dispunere a scaunelor este aceea in zig-zag. Astfel, individului i se asigura zona de securitate de care are nevoie si i se inlesneste acestuia contactul ocular cu vecinii de masa.

Cei din urma sunt cei dintai

Exista si spatii sociofuge, precum salile de asteptare ale spitalelor, banci, holurile sectiilor de politie, care incearca sa limiteze, pe cat posibil, interactiunea verbala dintre oameni. De aceea, scaunele sunt dispuse de-a lungul peretilor si sunt semifixe (pentru a nu putea fi rearanjate), iar distanta dintre clienti si personal este considerabila.

Interesant este faptul ca importanta statusului profesional e marcata prin folosirea aspectelor proxemice.

Cu cat individul detine o pozitie ierarhica mai inalta, cu atat acesta va manifesta o inaccesibilitate pusa in scena la nivelul designului interior al biroului in care lucreaza. De aceea, veti observa ca pentru a discuta cu superiorul intr-un cabinet medical, secretariat, sectie de politie este necesar, cel mai adesea, sa interactionati mai intai cu subordonatii. Pe acest model sunt gandite si corporatiile americane – CEO-ul isi are biroul pozitionat la cel mai inalt nivel al cladirii, spatiul devenind semnificant al puterii.

Fie ca ne dorim limitarea interactiunilor comunicative intre semeni, fie ca incercam sa le stimulam pofta conversationala, trebuie sa acordam importanta configurarii spatiului si a designului interior pentru a obtine efectul scontat. Dezinteresul pentru aceste aspecte limiteaza eficienta profesionala.

Spre exemplu, raceala cabinetului de lucru al unui psihoterapeut poate fi atribuita, in mod eronat, acestuia, iar incercarea de consiliere a pacientului sa esueze.

Bibliografie:

• DINU, Mihai. 2000. Comunicarea – repere fundamentale, editia a II-a.
  accutane after pregnancy

  Bucuresti: Editura Algos.

• MEHRABIAN, Albert. 1981. Silent Messages: Implicit Communication of Emotions and Attitudes. Belmont: Wadsworth Publishing Company.
  help penis growth

   

Forta Aparenta a Hiperexpresivitatii Umane

Cu siguranta l-ati remarcat, nu se poate sa fi trecut pe langa voi fara sa simtiti imboldul puternic sa intoarceti capul dupa el si chiar sa zambiti la gesticulatia sa ampla insotita de un suvoi tumultos de vorbe rasturnate pe tonuri si ritmuri din cele mai ciudate. Nu este

oricine, este chiar “sufletul” petrecerii, animatorul grupului, initiatorul celor mai nastrusnice jocuri de societate, pergamentul pe care realitatea poate lasa nestingherita insemnari vizibile chiar si pentru un neinitiat.

Iar daca este colegul vostru de birou ati

da orice sa-i fiti in preajma. Va copleseste energia lui debordanta, buna lui dispozitie, aproape indecenta, va face sa va simtiti aproape inerti in apropierea lui.

Aveti sentimentul ca prezenta lui va ajuta sa va incarcati emotional cu o bucurie de viata aprope nefireasca. Ceea ce-l defineste este capacitatea lui aproape inepuizabila de a se mula pe contextele relationale si afective ale celor din jur.

Are o vorba buna pentru oricine, o replica sugubeata la orice provocare si mai ales rasul sau…da, rasul sau va va cuceri definitiv. Rade sanatos, din toata inima, un ras zgomotos si mai ales contagios pentru companionii sai. De cele mai multe ori binedispus, pregatit sa ofere o gluma, sa inventeze o propunere de iesire din cotidian grupului amortit de banalitatea existentei, incat devine aproape fara voia lui (sau nu?!) magnetul in jurul caruia graviteaza dispozitiile emotionale ale celorlalti. Isi gaseste lesne aliati de joc si devine simpatic pana si victimelor farselor sale sociale.

Mimica sa nu lasa loc indoielii, i se citeste clar pe fata emotia care il stapaneste, trairea interioara pe care vrea sa o transfere in exterior. Beneficiaza de o plasticitate a muschilor faciali de invidiat (innascuta? dobandita prin practica indelungata?), capabila sa transmita toata gama emotiilor pe care le cunoasteti si poate si altele complet straine voua. Va misca lacrimile lui la fel de tare ca rasul sau, simtiti nevoia sa va incruntati alaturi de el si sa va varsati naduful pe aceleasi nedreptati.

Expresiile fetei fac recognoscibile toate intentiile emotionale, deseori chiar inainte ca emitatorul lor sa devina constient de ele. Cand greseste, privirea onesta si aplecata spre impaciuire dilueaza severitatea mustrarii sau a pedepselor.

Gestica sa este un amplificator natural a propriilor trairi si traduce in act pana si manifestari indiscrete, rezervate, dupa “vorba lumii”, spatiului intim de viata. Dar asta il face si mai placut mediului sau, onestitatea sa, putin copilaroasa, fiind pusa intr-o balanta favorabila cu “fatarnicia” celor multi. Miscari ample, nereprimate, spontane si lipsite de complicatii sugereaza, ba nu, spun de-a dreptul, povestea gandurilor si dorintelor sale. In mod clar, este subiectul perfect pentru studiul unei discipline la moda in zilele noastre, limbajul nonverbal, iar cu un minim exercitiu poate exemplifica celorlalti cum se exprima furia innabusita, fericirea plenara, ignoranta nevinovata, remuscarea neghioaba, penibilitatea voita sau autosuficienta inchipuita.

Si totusi…un privitor atent, necontaminat, ar surprinde lesne privirea confuza a subiectului nostru cand nu intelege de ce toata lumea socoate o farsa suferinta sa reala, ori gesturile sale stangace cand realizeaza ca simte in contrasens cu contemporanii sai. Si ar mai fi exasperarea din ochii sai la neputinta celorlalti de a intelege frumusetea si unicitatea vietii ce le-a fost oferita.

Slabiciunea Inselatoare a Hipoexpresivitatii Umane

Poate l-ai observat pe strada, asezat la rand intr-o dimineata anosta de toamna, poate l-ai remarcat in autobuz, cu privirea lui pierduta dincolo de ferestrele murdare ale vehicolului, poate a trecut pe langa tine, coborand in graba scarile nesfarsite ale blocului in care locuiti amandoi, cu mainile adanc infipte in buzunare.

Fata lui pare nu doar inexpresiva, ci te indeamna chiar sa te intrebi daca este capabila de schitarea unui gest oricat de neinsemnat. Pe frunte danseaza timid unele riduri in totala contradictie cu situatia in care se gaseste stapanul ei, ochii se plimba in pas egal de la un obiect la altul, de la un obiect la tine, singura “piesa de mobilier” cu suflet. Adesea iti evita privirea, dar e greu de depistat cauza – oare chiar te-a vazut? Iar cand intr-un sfarsit ii captezi atentia nu stii ce sa faci cu ea – pur si simplu nu-ti comunica nimic. Te cuprinde jena, chiar nu esti capabil sa deslusesti macar cele mai elementare emotii in acei ochi?

In fine, treci mai departe si brusc te incearca un sentiment straniu, o senzatie de deja vu, pana intelegi ca esti spectator captiv a unei role de film care se roteste la nesfar

sit. Miscarile corpului, sacadate, constante si stereotipe par jucate de un actor ce nu si-a invatat suficient rolul pe scena vietii.

Rutina este sparta de stangacii inexplicabile raportate la monotonia mediului. Pare ca nu stie niciodata ce trebuie sa faca cu mainile (sau chiar nu stie?), simte totusi nevoia imperioasa sa le ascunda sau sa le faca sa para insignifiante strangandu-le pumn, iar cand renunta le lasa sa cada inerte pe langa corp, semn ca a pierdut batalia.

In contrast, picioarele iau deseori teritoriul in stapanire, chiar daca fara un scop inteligibil pentru noi, ceilalti.

Mizeaza pe schimbari bruste de directie, ruperi de ritm si slabe sincronizari cu restul corpului. Uneori se opreste brusc, parca tintuit de o putere mai mare decat putem intelege, pentru ca in clipa urmatoare sa-si reia miscarea de metronom.

   Intr-un final isi gaseste echilibrul intr-un colt singuratic, ferit de vanzoleala si puterea de atractie a impresionabilitatii sociale. Nu e nicid

ecum un exhibitionist, cel mult un sarman voieurist.

Limbajul il confirma, lipsit de inflexiuni, uneori metalic, exact, scurt, aproape militaresc. Face economie de vorbe la fel de mult ca de expresii emotionale. Rareori ii tradeaza vreun cuvant emotia, deseori semnalizeaza prin taceri sfarsitul interesului. Daca reusesti sa treci de carapace, poti afla ceva mai mult despre lumea lui interioara, desi mereu vei ramane cu senzatia ca ce este mai important inca nu a spus.

Putinele relatii in care se implica poarta totusi pecetea statorniciei, dublata de o rigiditate obositoare a principiilor loialitatii si increderii. Este circumspect si nu stii niciodata daca prezenta lui alaturi de tine pentru mai mult de zece minute este de complezenta sau sincera.

Si totusi, nu abandoneaza – termina scoala, se casatoreste, face copii, merge la munca. Rigurosii anumitor profesii i-au lipit tot felul de etichete pentru a-si scuza stanjeneala fata de imposibilitatea de “a-l citi”: in copilarie parintii lui aflau despre el ca “prezinta elemente de autism”, in adolescenta era ciudatul grupului, neadaptatul, ca adult i se spune personalitate schizoida. In ciuda tuturor, vecinul meu reuseste sa dea un sens vietii lui, impasibil la malitiozitatile concetatenilor sai.

Daca in prima partea a acestui articol scriam despre semne ale dominantei transmise prin postura, caracteristici fizice, exploatarea spatiului din jurul nostru sau indici de la nivelul fetei in general, in aceasta parte a articolului ne vom opri asupra cadrului particular al arenei politice, unde in timpul unor intruniri sau dezbateri, lupta pentru pozitia de dominator este una acerba si atent studiata.

Va propun sa analizam impreuna una din multele dezbateri ce au avut loc in 2008 intre cei doi candidati principali la presedentia S.U.A, Barack Obama si John McCain, dezbatere disponibila pe site-ul CNN : http://edition.cnn.com/video/#/video/politics/2008/10/07/debate2.obama.mccain.part1.cnn?iref=videosearch

In aceasta dezbatere, desi la nivel verbal, ambii candidati au avut discursuri puternice, bine argumentate, se pare ca la nivel nonverbal, unul dintre ei a dominat cu detasare. Haideti sa vedem care dintre cei doi a reusit sa faca acest lucru, si mai ales cum?

Unul dintre momentele cheie ale unei astfel de intalniri este momentul salutului, cand adversarii se intalnesc, saluta multimea si strang „prieteneste” mainile. Observam in dezbaterea supusa analizei siguranta cu care pasesc ambii candidati, care au o intrare energica, si bineinteles mult asteptata strangere de mana, unde niciun candidat nu da gres. In  strangerea mainii drepte se citeste hotarare si determinare, la care mana stanga ce cuprinde pana la cot bratul adversarului (in ambele cazuri – ceea ce este foarte important) aduce plusul de dominare, sub aparenta unei batai prietenesti aproape de umar.

Pana aici ambii candidati au primit cate o bila alba.

Al doilea moment crucial este cel al asezarii pe scaun.

Obama se aseaza relaxat, putin intr-o parte si cu genunchii departati, pozitie masculina, deschisa, in acelasi timp indice de dominanta (Allan Pease, Polimark, 2002). De partea cealalta, uitandu-ne la John McCain, putem observa cum acesta se aseaza brusc, cu varfurile talpilor indreptate putin inspre interior, semn pe care il putem interpreta ca indice de timiditate si nesiguranta. Se apleaca cu repeziciune spre masa, si incepe sa scrie energic pe o foaie de hartie, insa tare ma intreb ce anume, pentru ca dezbaterea abia trebuia sa inceapa, nimeni nu spusese inca nimic si niciun ziarist nu adresase nicio intrebare. Avem deci o prima bila neagra pentru McCain, dintr-un lung sir de bile negre pe care i le putem atribui pentru micile, dar esentialele momente in care limbajul nonverbal l-a tradat.

Observam contraste intre cei doi interlocutori si la nivelul altor indicatori nonverbali. Obama este mai inalt, mai relaxat, gesturile sale sunt mai ample, mai cuprinzatoare, spatiul din jurul sau este bine exploatat. McCain este mai mic de statura, are bratele mai scurte, iar miscarile sale nu au larghete si lejeritate. In in ceputul discursului sau apare si adaptorul tradator, senatorul trecandu-si mana pe partea stanga a trunchiului, ceea ce ma face sa cred ca alunga vreo temere, ascunsa intr-o cuta de pe sacou. La un moment dat, la jumatatea interviului, il surprindem pe McCain sprijinindu-se cu o mana de scaun, semn al nevoii unui punct de sustinere, mesaj nonverbal ce poate fi interpretat in defavoarea sa.

Am adunat pana acum cam 5 bile negre pentru McCain, si probabil putem gasi mult mai multe, nu

mai in aceasta dezbatere. Sigur, putem sa gasim si cateva bile albe pentru el, insa ne-am indeparta de la scopul acestui articol, care a urmarit sa gaseasca acele “noduri din papura” din cauza carora putem sa alunecam foarte usor in postura celui dominat.

Karl Albrecht, referindu-se la proxemica, releva trei aspecte esentiale: gradul relativ de proximitate fizica tolerata de un grup cultural, utilizarea spatiului ca aspect al culturii si studiul diferentelor de distanta, contact, pozitionare in comunicarea dintre oameni. Tinand cont de aceste aspecte, vom pune in lumina particularitati specifice diverselor culturi in a utiliza spatiul ca una dintre cele mai performante forme de comunicare vizuala.

Spatiul, perceput la nivel intercultural

Diferentele culturale in ceea ce priveste organizarea spatiului pot provoca confuzii. In tarile latine, casele sunt construite in spatele unor ziduri inalte, aspect care ii determina pe americani sa se simta exclusi. Nord-americanii, pe de alta parte, simt o presiune culturala in a dezvolta relatii interpersonale cu cei alaturi de care locuiesc. Astfel, proximitatea joaca un rol foarte important, care, insa, nu e perceput in aceeasi maniera de francezi, mexicani. Acestia nu simt niciun fel de obligatie in a socializa cu vecinii care din intamplare locuiesc intr-un spatiu adiacent.O alta

diferenta majora este constituita de perceperea zonei sociale (1,25 – 3,60 m –spatiul convorbirilor impersonale, al relatiilor din sfera profesionala): in America Latina si in Orientul Mijlociu aceasta este mult mai redusa decat in Statele Unite. Conversatiile fata in fata intre americani si indivizi apartinand celorlalte doua culturi sunt, adesea, ciudate si lasa impresia unei tipar coregrafic.

Nativii americani, care se simt inconfortabil la apropierea celorlalti, se apleaca usor pe spate si se retrag in timp ce interlocutorul se apropie progresiv. In acest fel, iau nastere neintelegeri intre indivizii care percep diferit distantele de interactiune.

In cadrul acestor intamplari, nord-americanii si multi europeni sunt vazuti ca neprietenosi, reci, distanti, in timp ce latino-americanii si culturile Orientului Mijlociu apar ca insistenti, excesiv de prietenosi, bagareti.

„Anglo-saxonii nu se apropie in conversatie decat cel mult pana la distanta la care, intinzand bratul, si-ar putea atinge interlocutorul cu varful degetelor. Romanii isi tin partenerul de discutie la departarea corespunzatoare incheieturii mainii, in timp ce meridionalii, arabii sau negrii se pot apropia pana la distanta cotului “. (Mihai Dinu)

Societati tactile versus societati non-tactile

Se poate concluziona ca acele culturi care dispun de un spatiu personal mai limitat sunt culturi in cadrul carora atingerile sunt forme obisnuite

de a comunica. Roger Axtell (1991) realizeaza o clasificare, distingand intre culturile deschise spre tactilitate („touch” societies) si cele non-tactile („touch-me-not” societies). Astfel, in cazul celor dintai – Orientul Mijlociu, Italia, Spania, Grecia, Rusia, tarile asiatice – impingerile usoare si inghesuiala sunt acceptabile in spatiile aglomerate. Societatile non-tactile – Japonia, SUA, Canada, Anglia, Scandinavia si nordul Europei – nu accepta contactul fizic prea usor, indivizii din aceste culturi experimentand emotii negative mai puternice la atingerile strainilor decat cei din primul caz.

Totusi, s-a constatat ca in culturile colectiviste – cum este si cazul Romaniei –  distanta proxemica este mai redusa decat in culturi individualiste, in situatia in care individul constientizeaza ca relatia cu un partener de rol va fi mentinuta si in viitor. Daca, insa, relatia vizeaza un „celalalt” necunoscut cu care subiectul nu interactioneaza decat temporar, atunci spa?iul de securitate persona la se statorniceste

la distante interpersonale foarte mari.

In mod inevitabil, trebuie sa recunoastem pertinenta afirmatiei lui Edward T. Hall: „Ceea ce pentru un american inseamna apropiere, pentru un arab poate insemna distantare.” si sa retinem importanta dimensiunii proxemice a contextului pentru comunicarea umana.

BIBLIOGRAFIE:

• ALBRECHT, Karl. 2007. Inteligenta sociala. Bucuresti: Editura Curtea Veche.
• DINU, Mihai. 2000. Comunicarea – repere fundamentale. Bucuresti: Editura Algos.
• YOUNG, Robert L.. 1999. Understanding misunderstandings. Austin: Editura University of Texas Press.
  growth of the penis