In „The Silent Language”, Edward T. Hall sustine ca in orice cultura se pot distinge trei sisteme temporale distincte: timpul tehnic, timpul formal si timpul informal. Timpul tehnic arata gradul dezvoltarii avut de stiinta si tehnica la un moment dat. Timpul formal se refera la modul traditional in care este in mod constient privit timpul. Timpul informal, care ne face noua cu ochiul, presupune regulile si expectatiile legate de perceptia si utilizarea timpului, pe care le-am invatat in cursul socializarii si de care nu ne dam intotdeauna seama. Vorbind in spatiul european, majoritatea stie ca nu se recomanda sa intarzii la o intalnire de afaceri sau la una amicala, punctualitatea in astfel de cazuri te defineste ca fiind o persoana atat sincera si cu simtul raspunderii, cat si cu respect fata de celalalt/ceilalti.

Sunt insa cazuri cand nu trebuie sa-ti faci o parere negativa despre celalalt pentru ca intarzie. Unele fete intentionat vor intarzia, cel putin la prima intalnire, pentru a nu-ti da impresia ca sunt prea dornice sa te vada, cu toate ca numara secundele. Isi folosesc astfel timpul in avantajul lor, facandu-te sa crezi ca sunt mai putin interesate decat tine pentru a te persuada in a fi mult mai „harnic” in a le…cunoaste. Romantic, nu?
Mai sunt cazuri cand o persoana cu o functie de conducere mereu va intarzia, chiar daca nu este prinsa in vreo sedinta, doar pentru a-ti spune ca mereu are ceva de facut, datorita pozitiei sale ierarhice. Asta nu inseamna ca nu tre sa fii la intalnire atunci cand a fost ea programata. Fii perspicace si da de inteles ca e ceva normal! Aici putem vorbi si de sfertul academic.

Sunt prilejuri cand e bine sa intarzii, chiar daca nu te obliga pozitia sociala. Atunci cand mergi intr-o vizita anuntata la prieteni sau cunostinte. Nu se cade sa fii punctual. Lasa-i gazdei mai mult timp sa se pregateasca. Dar nici nu exagera!

Exista o disimilaritate a modelelor culturale in utilizarea timpului. Avem timpul precis (displaced-point time pattern) si timpul imprecis (difused-point time pattern). Pentru unii oameni ora este oră, nici mai mult, nici mai putin. Sunt genul de oameni mereu „presati” de timp, sunt contracronometru, chiar si cand nu este cazul, numai ca traiesc in timp dupa o anumita matrita precisa. Exemplul studentilor care pleaca din sala pentru ca profesorul intarzie. Daca aveau altceva mai bun de facut nu stateau de la bun inceput , insa avand un pattern precis al timpului ei reactioneaza ca si cum si-ar pierde timpul daca ar sta mai mult. Astfel de persoane pot capata automatisme gestuale de tipul privitului constant la ceas, de parca sunt mereu pe fuga, cu toate ca poate se afla in vacanta. Apar momente jenante cand stai cu ele la masa, la o cafea.

E.P.Thompson ( „Past and Present”) a distins intre doua tipuri: masurat dupa activitati (task oriented notation of time) si masurat dupa ceas (clock oriented notation of time).

Jucandu-ne putin cu aceste doua clasificari de unde reies patru tipuri de utilizare
a timpului , propun ca sa le combinam, iar la intersectia lor sa vedem ce fel de exemple putem avea. Timpul precis cu cel masurat dupa activitati poate aparea un cazul unui proiect, ueni lucrari care prevede o data fixa de incepere si una precisa de finalizare. Insa proiectul poate sa nu respecte acele momente si se poate finaliza mai devreme sau mai tarziu. Timpul precis masurat dupa ceas este cel al orarului scolar strict, neputand sa te abati prea mult. Timpul imprecis si in functie de activitati il gasesc in mediul rural unde, vara, trebuie sa fii la camp inainte de a rasari soarele si termini…cand termini. Acum…,pentru timpul imprecis masurat dupa ceas, sincer sa fiu, n-am putut gasi vreun exemplu. Poate ma ajutati voi, asteptand si alte exemple pentru celelalte cazuri!

Cele patru tipuri de distante interpersonale
Putem spune ca de la nastere omul traieste si se dezvolta intr-un spatiu al distantelor si delimitarilor, al oscilatiilor intre apropiere si departare fata de ceilalti. Vreau sa reamintesc aici, pentru a facilita intelegerea, ca există patru tipuri de distante interpersonale: distanta intima (0-50 cm), distanta personala (50-120 cm), distanta sociala (120-350 cm) si distanta publica (peste 350 cm).

Aceste zone de interactiune pot caracteriza oarecum traiectul nostru existential si social. Fiind copii, in familie, pastrăm o distanta intima si personala fata de ceilalti membri. Pe strada, fata de ceilalti copii sau fata de straini ori fata de vanzatoarea de la non-stop ne angajam intr-o distanta sociala prin relatii pasagere, de scurtaa durata. Iar la scoala, profesorul de la catedra ne impune o distanta publica, unde caracterul interpersonal se disipeaza si s-ar putea, daca stai in spatele clasei, mai porti si ochelari, nici nu o sa-l vezi pe profesor.

Pot oscila aceste distante interpersonale?
Insa aceste distantari nu sunt batute in cuiele situatiilor care le provoaca, ci ele se pot schimba, pot oscila si alterna. Copilul creste, isi modifica viziunea asupra realitatii, nu mai petrece mult timp in cadrul familiei si se instaurează astfel o distanta mai mult personala decat intima, apare cercul de prieteni apropiati inconjurat de o blocada pentru ceilalti, outsideri, straini. Apoi tanăral devine student sau paraseste casa parintilor si observam cum distanta intima si familiara devine una publica, dar aceasta poate redeveni personala. Si asa mai departe.

Care este dimensiunea psihologica a distantelor interpersonale?
Din punct de vedere fizic se poate intampla asa, dar distantarea mai implica si o dimensiune psihologica foarte importanta, care nu corespunde neaparat celei masurabile. Individul despartit de cei apropiati, prieteni, rude printr-o distanta apreciabila, tot se simte, psihic si emotional, in intimitatea persoanelor dragi atunci cand se gandeste la ele. Apare acea stare emotionala a dorului pe care n-ar resimti-o daca distantarea n-ar exista, iar prin aceasta senzatie singulara si unica suntem mai aproape de cei aflati la departare.

Alt caz al incompatibilitatii fizic-psihologice a distantelor ar fi acela al neintelegerilor intr-un cuplu. Cu toate ca, pentru a pastra aparentele sociale, cei doi arboreaza o apropiere intima si personala, psihologic se simt de parca ar fi doi străini, iar daca aceasta fisura emotionala nu se „osifica”, atunci se va transforma si intr-una fizica.

De aceea, este prielnic si bine ca in anumite momente de criza, cand distanta incepe sa se tot mareasca, sa se produca o distantare voita si constienta care sa premearga o noua apropiere, iar asta tocmai datorita oscilatiei acestor zone specifice naturii sociale a omului. El poate fi statornic, nsa nu static!

Adrian Samoila

Ne aparam pe fata teritoriul: vrem propriul birou chiar daca lucram intr-o mare corporatie sau intr-o companie mica, ne alegem un colt preferat in casa imensa pe care ne-o construim. Tinem cu dintii de “bucatica” noastra de teritoriu si avem reactii diferite cand cineva ne patrunde fara voia noastra in acestea (fie ca sunt hoti, prieteni sau chiar membri ai familiei). Pozitia sociala pe care o avem ne determina si puterea de a avea sub control un teritoriu mai intins sau mai mic.

De ce sunt importante teritoriul si folosirea spatiului pentru domeniul comunicarii nonverbale?

Cum suntem perceputi si ce fel de mesaje dorim sa transmitem depind de felul cum folosim spatiul social si pe cel personal Este esential sa cunostem cum putem folosi spatiul din jurul nostru (cum ar fi de exemplu distantele interpersonale) pentru a putea comunica si interactiona mai bine cu ceilalti. Este vital sa stim care sunt tipurile de teritorii (fie ca sunt publice, fie ca sunt domestice, interactionale) si cum sa ne comportam verbal si mai ales nonverbal in cadrul acestora.

Trei tipuri de teritoriu

Nevoia de teritoriu tine de felul cum o persoana foloseste si pretinde anumite drepturi intr-un anumit areal. Teritoriul primar este unul care este exclusiv celui care il ocupa, cum ar fi o casa sau o camera de hotel. Aici individul detine controlul complet asupra teritoriului. Teritoriul secundar este asociat unei arii formale, dar care nu este detinuta, dar poate fi perceputa ca atare si respectata de ceilalti. Un exemplu ar fi masa preferata la restaurantul in care mergi sa-ti iei pranzul in fiecare duminica.

Teritoriul public este spatiul pus la dispozitia intregii societati si poate fi folosit de catre toti ceilalti oameni, cum ar fi bancile din parcuri sau locurile de parcare. Ceea ce este interesant de urmarit si aici intervine rolul comunicarii nonverbale, este ca in relatiile sociale oamenii tind sa ceara mai multe drepturi decat cele care le cuvin. Cand cineva iti invadeaza spatiul te simti ofensat, inconfortabil. De multe ori oamenii lasa urme ca sa isi apere partea lor de “spatiul social”, care este comunicata la nivel nonverbal prin plasarea de diverse obiecte pe suprafete, cum ar fi o geanta pe un scaun.

Ultimul, dar si cel mai putin evident este teritoriul de interactiune, care se creeaza cand doi oameni se afla intr-o conversatie. El exista doar atata timp cat este interactiunea, dar oamenii tind sa-l respecte sau nu. De aceea afirmam mai sus ca oamenii cu statut social inalt tind sa isi aloce mai multe drepturi decat cele naturale, iar ceilalti le accepta fara sa le discute.

Sper ca aceste informatii despre teritoriul si distantele personale v-au atras atentia si ca veti acorda atentie maxima si acestor elementele nonverbale!

Drd. Mihaela Liliana Stroe

Tinerii manageri vor sa stie cum sa-si comunice statutul social, puterea si controlul. Oamenii de vanzari doresc sa comunice sinceritatea si credinta in marfurile pe care vor sa le vanda. Cei care merg la interviuri vor sa comunice competenta, eficienta si experienta. Ideea este ca toti dorim sa invatam “sa citim persoanele ca pe niste carti deschise”, vrea sa vedem ce este “dincolo” de mesajul verbal si de ce nu, dorim sa ne controlam propriul nostru comportament nonverbal pentru a putea comunica si mai eficient.

Spatiul pe care il utilizam vorbeste la fel de mult ca si celelalte categorii ale comunicarii nonverbale. Vorbitorii care stau foarte aproape de ascultatorii lor, cu mainile pe umerii ascultatorului si cu ochii focusati direct in ai celor care asculta, comunica diferit decat un vorbitor care sta aruncat intr-un colt cu bratele incrusisate la piept si cu ochii in podea. In mod similar, un birou al unei persoane din top management, situat la etajul superior, cu ferestre uriase, cu un bar privat si canapele de piele comunica intr-un fel statusul social al respectivului decat un spatiu ingramadit de cativa metri patrati ocupat de restul echipei sale.

Distantele personale dupa Edward T. Hall

Comunicarea spatiala mai este numita si proxemica, dupa Edward T. Hall, cel care a studiat printre primii nevoia de spatiu a omului (anii ’60) si a identificat patru distante zonale: 1) zona intima (cea mai importanta si delimiteaza zona cuprinsa intre 15 si 46 cm distanta fata de corpul nostru, unde nu intra decat cei apropiati emotional de noi- iubitul/a, sotul/sotia, parintii, copiii, fratii, surorile); 2) zona personala (intre 46 si 122 cm, care este distanta la care ne aflam fata de persoanele cu care intram in vorba la petreceri, reuniuni, ceremonii, intalniri de afaceri); 3) zona sociala (intre 122 si 360 cm, ce este distanta pe care o pastram fata de cei pe care nu-i cunoastem inca prea bine); 4) zona publica (peste 360 cm).

La ce ne ajuta sa stim care este distanta sociala?

Distanta sociala este aceea la care se desfasoara cele mai multe dintre interactiunile individuale obisnuite, tranzactiile, afacerile cu caracter formal. De cele mai multe ori dispunerea mobilierului unui birou tine seama de respectarea acestei distante si mopdul in care noi dispunem mobilele intr-un spatiu comunica o serie de caracteristici culturale si psihologice ale celor care le utilizeaza.

Iata un exemplu concret: un anumit presedinte de companie se plangea ca oamenii din echipa sa nu sunt deschisi fata de el si nu vin la el in birou pentru a-i comunica direct informatii din cadrul companiei. Cum credeti ca avea aranjat biroul? Toate ferestrele care erau catre interiorul companiei aveau storuri ce erau mereu trase, avea un birou impunator si un scaun pe masura biroului. Una dintre sugestiile pe care i le-am facut pentru deschiderea canalului de comunicare cu cei din jurul lui a fost eliminarea storurilor si apoi includerea unei mese rotunde inauntru biroului, pentru a invita acolo la discutii pe toti cei care doreau sa comunice cu el. Parasind biroul impunator si luand loc la masa rotunda (cea mai indicata pentru pastrarea pozitiilor de egalitate), el facea practic involuntar primul pas catre deschiderea canalului de comunicare.

Aceste distante nu sunt fixe si pot sa varieze in functie de norme determinate cultural sau din alte cauze. Diferentele culturale joaca un rol extrem de important in cazul distantei personale. Japonezii, de exemplu, se simt in largul lor pastrand o distanta mica fata de persoana cu care vorbesc, in timp ce nor-europenii si nord americanii au nevoie de ceva mai mult spatiu. Latino- americanii si sud-europenii stau de asemenea destul de apropiati de persoanele cu care intretin o discutie.

Statusul interlocutorilor este una dintre variabilele care pot determina cresterea sau micsorarea distantelor personale. S-a observat ca persoanele care au putere sociala tind sa- si stabileasca singuri nivelul distantei pe care o permit in interactiunea cu ceilalti. Cei care au status egal mentin de regula o distanta mai mica intre ei decat oamenii care au statusuri inegale. Iar atunci cand statusul este inegal, persoanele care au un status mai ridicat pot sa abordeze mai indeaproape pe cei cu status mai redus altfel decat s-ar intampla in situatia inversa.

Cu cat spatiul fizic in care ne aflam este mai larg, cu atat tindem sa micsoram distanta interpersonala. In plus, subiectul in jurul caruia se desfasoara interactiunea poate genera variatii ale spatiului de interactiune: cand vorbim despre probleme personale sau impartasim secrete, mentinem o distanta mai redusa decat atunci cand vorbim despre probleme cu caracter general sau cand avem discutii formale.

Asadar, acordati atentie si spatiului din jurul vostru, pentru ca si acesta, alaturi de celelalte elemente nonverbale poate comunica cate ceva despre voi si personalitatea voastra!

Drd. Mihaela Liliana Stroe

]]> http://www.nonverbal.ro/focus/2008-07-06-6-spatiul.html/feed 0