Abonare Revista

Tip of the week

Stiri

Articole recente

Calendar Evenimente
Think Relations!

Violenta nonverbala

Motto: „Violenta este arma celor slabi” (Mahatma Gandhi)

In fiecare dimineata, in drumul catre birou, ma intampina acelasi peisaj bucurestean, cu biserici „pazite” de batrane garbovite, care stau rusinate cu mana intinsa, cu „aurolacii” de la gura metroului, privind pierduti strazile supraaglomerate, cu oamenii indiferenti la agitatia inconjuratoare si preocupati de ziua de maine, cu vesnicii caini vagabonzi care s-au adaptat mediului citadin si traverseaza linistiti pe zebra, cu mijloacele de transport pline in care abia se mai poate respira. Aceeasi scena, aceleasi personaje pitoresti, singurii care difera sunt spectatorii. Nimic surprinzator! Si totusi, monotonia diminetii este sparta de plansetul strident al unui copil; un tata furios isi „invata” fiul cum ar trebui sa manance o inghetata fara sa se murdareasca. Totul se petrece la cativa metri distanta: privire fixa cu pupilele dilatate, buze stranse, corpul aplecat asupra celor 50 de cm de om, palma ridicata amenintator.

Bunicul m-ar sfatui nepasator sa nu ma opresc, deoarece o mica bataie din cand in cand nu strica, la fel si-a educat si el copiii si nu degeaba exista in popor zicala „bataia-i rupta din rai”. Din care rai, ar veni intrebarea mea? Sigur nu din acela in care fata inlacrimata si murdara de inghetata a unui copil nu reuseste sa miste nici macar un muschi pe fata schimonosita de furie a tatalui sau.

Gesturile si postura tatalui mi-au readus brusc in memorie imaginea publicitara de mai jos.

Este imaginea unei campanii sociale desfasurate anul trecut, pe aceeasi vreme, de organizatia nonguvernamentala „Salvati copiii”. Scopul campaniei „Violenta naste violenta” l-a reprezentat sensibilizarea opiniei publice aupra consecintelor pedepselor corporale si ale tratamentelor umilitoare aplicate copiilor. Imaginea mi-a ramas intiparita in minte deoarece, printr-o simpla inlantuire de elemente nonverbale, reusea sa transmita privitorului un mesajul ca educatia prin violenta nu duce la o evolutie, ci la o involutie a speciei umane. Este simplu: daca urmariti etapele limbajului corporal al personajului veti fi surprinsi de rememorarea unei alte imagini: reprezentarea clasica a evolutiei omului din maimuta. (vezi foto 2)

Comunicarea nonverbala si comportamentul violent

Asa cum ati observat in articolele trecute, gesturile si expresiile faciale devin purtatori de informatie, fara a mai fi necesara utilizarea cuvintelor. Pe aceasta putere de comunicare a gestualitatii si a mimicii s-a bazat si autorul ad-ului si al spotului publicitar (vezi spot de mai jos) „Violenta naste violenta”. Evolutia copilului de la o fiinta lipsita de aparare la un adult violent este reflectata sugestiv de imbinarea elementelor nonverbale.

Si cum orice imagine are in spate o poveste, „sa incepem cu inceputul” si sa ne intoarcem imaginar in copilaria personajului povestii noastre. Corpul aplecat inainte, mainile sprijinite pe genunchi, fata ridicata catre un interlocutor invizibil, comunica receptorilor lipsa de aparare a copilului, slabiciunea si nedumerirea acestuia. Limbajul corpului este insotit de cel al privirii. Acei ochi larg deschisi, lipsiti de furie, de rautate, nu apartin unei persoane rau intentionate, ci uneia uimite, derutate. Niciun copil nu intelege cauza comportamentului violent al propriului parinte. El nu are constiinta dihotomiei bine-rau, nu este capabil sa distinga ce este gresit si ce nu, motiv pentru care pedepsele corporale nu fac decat sa provoace frica si dezorientare, nu sa-l educe.

Anii trec, personajul-copil sufera transformari fizice, dar mai ales psihice. Nedumerirea initiala s-a transformat deja in frica. Postura chircita, mainile duse la urechi, in semn de aparare (singura modalitate de aparare), privirea tematoare care incearca timid sa comunice durerea, releva un suflet mutilat de o frica permanenta. Asteptand urmatoarea lovitura, copilul incearca fara succes sa se apere prin privire si prin adoptarea posturii de „fat”, postura pe care cei mai multi dintre noi o adoptam in somn, deoarece ne da o senzatie de bine, de siguranta, de protectie.

Cu fiecare schimbare a pozitiei corporale, se schimba si varsta protagonistului. Trecerea timpului este povestita prin gesturi si pozitii corporale. Corpul releva privitorului fiecare lovitura primita (pe spate, in stomac, in fata) si efectul ei. Chipul schimonosit, cu gura deschisa intr-un tipat surd, cu ochii inchisi sau semi-inchisi sunt repere ale durerii fizice, ale disperarii si neputintei, in timp ce pozitiile mainilor si ale picioarelor identifica locul fiecarei lovituri.

Deznodamantul este vizibil: o educatie prin astfel metode punitive conduce la un produs social furios, agresiv, un adult care nu cunoaste decat un singur mod de a comunica: violenta. Gura deschisa a ragnet, fata congestionata, privirea rece, dura, narile stranse si corpul putin aplecat inainte, in pozitia „impunge” asemeni unui taur abia intaratat de toreador, sprancenele incruntate, pumnii amenintatori, gata de atac sunt elemente nonverbale care comunica, cu usurinta, furia acumulata de-a lungul anilor, tensiunea si agresivitatea devenite rutina. Piciorul si pumnul indreptate inainte indica increderea in forta proprie; este o pozitie gata de lupta, dar si de izolare, interzicand orice intruziune in teritroiul intim. Violenta este asociata in mintea copilului cu lipsa de afectiune, de iubire din partea parintilor ori aceast deficit de limbaj afectiv isi pune adanc amprenta asupra relatiilor interumane a viitorului adult.

Imaginea publicitara reprezinta nonverbal rezultatul unui proces de educare si socializare lipsit de afectiune, dar dominat de agresivitate si tratamente umilitoare. Fiecare gest, fiecare privire purtatoare de emotii sau expresiile faciale descriu foarte bine lipsa de incredere a personajului-adult in semeni. Comportamentul sau este dominat de o permanenta stare de aparare impotriva unor amenintari imaginare, iar efectele sunt izolarea si izbucnirile violente care-i aduc respectul si supunerea celorlalti, inlocuind astfel amintirea unei copilarii umilitoare.

Comunicarea nonverbala detine numeroase mijloace de influentare, motiv pentru care campania s-a folosit de o gama cat mai larga de instrumente nonverbale pentru sensibilizarea si constientizarea publicului tinta asupra gravitatii consecintelor unei educatii prin violenta, consecinte care afecteaza implicit intreaga societate. Fiecare gest este un cuvant, o lectie care ne arata ca pedepsele corporale nu aduc decat frica si violenta, nu educatie. Adultii astfel crescuti ajung sa considere violenta singura modalitate prin care pot obtine putere si control, iar legea pumnului unica lor sansa la supravietuire.

Prin urmare, fiecare gest reprezentat in imaginea publicitara este, in fapt, un semnal de alarma. In opinia mea, aceasta imagine reprezinta o dovada valoroasa ca exista situatii in care cuvintele nu sunt suficiente, deoarece, dupa cum spunea A. Cehov, orice om va deveni mai bun doar atunci cand i se va arata cum este el in realitate. Asadar, sa invatam sa ascultam cu ochii si sa nu ramanem orbi sau surzi la nevoile si suferintele celorlalti.

Declaratii copii (www.educatiefaraviolenta.ro):

-    “Palma inseamna o durere in suflet sau chiar si frica.” (elev clasa a VI-a)
-     „Oamenii folosesc violenta pentru a se razbuna sau pentru a arata ca ei sunt mai presus de ceilalti, ca sunt mai puternici.”(elev clasa a VII-a)
-    „Violenta este folosita ca arma impotriva cuiva care nu-ti face pe plac.” (elev clasa a V-a)
-    “Pentru mine, palma inseamna a fi batut. Il asociez cu un lucru foarte crunt.”(elev clasa a VI-a)
-    “Pentru mine palma inseamna parul cu care parintii isi bat copiii, ii batjocoresc.” (elev clasa a VI-a)
-    “Cand aud cuvantul palma, ma gandesc la bataie. Am trecut prin asta si stiu ce inseamna.”

Raluca Matei

Articole similare:

Articolul a fost publicat la data de 19.9.2008. Poti lasa un comentariu folosind formularul de mai jos, te poti abona la feed-ul RSS sau poti citi articole pe aceeasi tema din lista de mai jos.

6 comentarii

  1. Purecel Raluca a scris la data de

    Raluca,
    Ma bucur tare mult ca ai abordat acest subiect!Bravo!Felicitari!Nici nu am cuvinte sa-ti pot spune cat de bine imi pare!Am si eu o fetita de 2 ani si sincer am stat si am observat comportamentul unor parinti care isi agreseaza copii..este de-a dreptul groaznic.Ai descris foarte bine in acest articol imaginea care iti ramane intiparita in minte!!!Cred ca ai daca un parinte care face astfel de lucruri ar avea ceva remuscari daca ti-ar citi articolul!Ar trebui postat intr-un loc unde sa poata fi citit si de cretinii care isi maltrateaza copii!Nu stiu…autobuz, metrou…oriunde.Sunt sigura de asta!Ai scris foarte bine!Cu un astfel de articol poti face multi parinti sa reflecteze, sa adopte un alt comportament.Le dai o mare lectie!Nu cred ca pot ramane neschimbati dupa ce au citit un astfel de articol.Este un bun ghid si pt cei ce urmeaza sa aibe copii, sa nu ajunga vreodata sa apeleze la violenta pentru a-si educa copii.Felicitari!Foarte bun articol!!!!!!!!!!

  2. Raluca Matei a scris la data de

    Multumesc frumos, Raluca! Din pacate, aceasta este realitatea in care traim. Sunt multi aceia care nu-si asuma responsabilitatea cresterii viitorilor adulti ai societatii de maine.
    De cate ori aud in mijloacele de transport in comun vreun batran(a) plangandu-se de “tinerii de azi”, ma abtin sa nu le spun ca acesti tineri sunt copiii de ieri, nepotii sau poate chiar fiii.
    Societatea in care traim si ne vom maturiza este responsabilitatea noastra, dar multi sunt poate prea tineri sau prea grabiti ca sa constientizeze acest aspect.

    Sper sa-ti placa si viitorul articol, care vizeaza un alt aspect al educatiei copiilor.

  3. marcu laura a scris la data de

    frumos articol descrii bine simptomele unei victime dar pacat pt a stopa violenta nu se face nimic iti spun din propia experienta

  4. ruxandra a scris la data de

    Buna seara ! Am citit posturile legate de nonverbalitate in comunicare si sunt extraordinare. Insa am o intrebare…as putea sa folosesc bucatele din aceste posturi pt lucrarea mea de licenta? Este exact pe tema aceasta, comunicarea nonverbala. Va multumesc pt timpul acordat citirii intrebarii mele O seara buna !

  5. michaela a scris la data de

    fetelor eu sunt de acord cu voi aveti absoluta dreptate in privinta cca acest site e nemaipomenit

  6. stroe mihaela a scris la data de

    Draga Ruxandra,

    Ma bucur enorm ca esti interesata de informatiile publicate de noi…de fapt asta este si scopul revistei online. Sa ofere celor interesati informatii inedite despre comunicare nonverbala. Poti cita din posturile noastre insa sa respecti sursa si autorul, sunt regulile elementare ale preluarii de informatii. In plus, daca te pot ajuta si cu alte info in plus pentru teza, sunt la dispozitia ta la adresa de mail stroe.mihaela@nonverbal.ro. Nu ezita sa imi scrii chiar daca raspund mai greu din cauze domestice (bebele meu de 2 luni are intaietate absoluta)! :)

Lasa un comentariu


Abonare RSS / prin e-mail

Primeste pe mail:

Nonverbal pe Twitter Nonverbal pe Facebook Nonverbal pe YouTube

Nonverbal Magazine:

Numarul 1 / Aprilie 2010
Nonverbal Magazine Nonverbal Magazine

Secretele mesajelor nonverbale in:

Publicitate