Comunicarea nonverbala cu cei mici

22.12.2008 Mihaela Stroe Categoria: comunicare Comentezi?

Stii foarte bine ca fiecare dintre noi comunicam si cand nu vrem- prin gesturi, voce, postura, etc. Iata efectele acestui fapt in relatiile cu cei mici, fie ca ne ne sunt copii, nepoti, prieteni!

Secunde decisive

90 % din parerea despre cineva se construieste in primele 50 de secunde de interactiune, cand de obicei nu se prea schimba replici, cei doi actori implicati “studiindu-se reciproc”. E vorba de celebra “prima impresie”, care predomina chiar si cand comunicam cu cei mici. De aici importanta in comunicarea cu copiii a componentei nonverbale (mimica, gestica, privirea, distanta, starea de bucurie sau nervozitate) si a celei paraverbale (tonul vocii, pronuntia, intensitatea vocii, debitul verbal, pauzele, etc.)

Interactiune cu dublu sens

Influenta comportamentului nonverbal cand ne adresam copiilor poate fi privita ca un drum cu doua sensuri. De o parte se afla adultii, care, prin comportamentul lor nonverbal, se apropie de cei mici pentru a-i invata ceva. De cealalta parte se afla copiii, ale caror comportamente nonverbale urmaresc sa determine expresii pozitive la acestia.

Continuturile afectiv-atitudinale se transmit in mare parte pe cale nonverbala si paraverbala (vocea), dupa cum afirma controversata formula conform careia in comunicare 55 % se transmite nonverbal, 38 % paraverbal si doar 7 % verbal. Va propun un mic experiment: observati reactia copiilor daca spuneti “Atentie! Ma supar!” in doua feluri:

• doar prin cuvant (tonalitate, intonatie si mimica liniara, fara suisuri si/sau coborasuri) sau
• in formula mixta: exprimare ferma, ton ridicat, sprancene ridicate in semn de avertizare.

Pygmalion nonverbal

In cadrul comunicarii nonverbale exista un concept extrem de interesant, si anume “efectul Pygmalion”, care inseamna ca un profesor isi face o idee exacta despre un elev, iar apoi il formeaza conform acestei idei! Adica, imaginea pe care adultul o are despre copil i se transmite acestuia, chiar fara a-i spune nici un cuvant. Cum se poate intampla acest lucru?

Ca urmare a studiilor de specialitate s-a constatat ca profesorii care credeau ca au de-a face cu un elev foarte bun aproape ca ii zambeau acestuia, dadeau aprobator din cap, se aplecau spre el si il priveau insistent in ochi (toate acestea fiind semnale ale unui limbaj “pozitiv” al corpului). Tot prin aceste studii s-a ajuns la concluzia ca pe elevii de la care asteapta mai mult, profesorii ii stimuleaza sa raspunda mai des, ii solicita mai frecvent, le dau probleme mai grele de rezolvat, le acorda mai mult timp pentru a raspunde si ii ajuta pana gasesc solutia corecta.

Ce demostreaza descoperirile acestor studii? Ca randamentul comunicarii adult-copil (fie parinte-copil sau profesor-copil) nu se reduce doar la ceea ce spunem, ci depinde si de atitudinea noastra pe care o transmitem foarte usor prin semnale nonverbale. Ea potenteaza sau franeaza comunicarea, sporeste sau chiar poate anula efectele continuturilor transmise verbal!

Drd. Mihaela Liliana Stroe