Ne intelegem din priviri!
3.9.2008 
raluca matei 
Categoria: 
Va mai amintiti privirea autoritara si dezaprobatoare a mamei cand faceam cate o boacana ? Sau privirea complice a partenerului de joaca? Dar stralucirea din ochii educatoarei cand ii daruiam cu timiditate buchetul de flori ? Toate aceste priviri mi se succed, cu nostalgie, in minte. Cum era posibil sa inteleg apostrofarea mamei, sustinerea prietenului sau bucuria educatoarei, fara sa fie nevoie de cuvinte ? Simplu. Ochii comunica intotdeauna, nu degeaba sunt «oglinda sufletului » . Chiar si actiunea de a privi sau a nu privi pe cineva exprima un mesaj.
Ochii dezvaluie starile interioare ale fiecaruia. Expresia ochilor, directia si marimea acestora, alaturi de pozitia sprancenelor, contribuie la fabricarea mesajelor nonverbale, pe care doresti sau nu sa le transmiti. Cuvintele pot fi manipulate cu usurinta, dar privirea este mai greu de cenzurat, deoarece ea comunica emotiile, reactiile inconstiente pe care nu le putem controla. Este imposibil sa citesti gandurile cuiva, insa sentimentele sau trairile asociate acestora le poti citi in irirsul si pupila interlocutorului. Fiecare privire zugraveste momentul de fericire sau tristete, de disperare sau bucurie ale privitorului.
Cum si ce comunica privirea ?
Exista coduri sociale ale privirii pe care fiecare le-a interiorizat inconstient, in urma procesului de socializare. Sa luam, pentru inceput, situatia contactului vizual direct. Interceptarea privirii persoanei din fata ta presupune automat recunoasterea calitatii sale de interlocutor, precum si a propriei tale dorinte de a comunica. Prin actiunea de mentinere a contactului vizual te pozitionezi drept un interlocutor sincer si atent la subiectele de discutie.
Totusi societatea a stabilit reguli nescrise care sa limiteze libertatea privirii. Nu putem privi pe oricine oricat si oricum. Durata medie a privirii aruncate unei persoane necunoscute este de 1,18 secunde. Odata trecut acest prag, privirea irita persoana privita si pune in pericol relatia cu aceasta. O privire prelungita fara motiv afecteaza intimitatea persoanei, deoarece ochii nu mai privesc, ci se «holbeaza ». Dovada stau conflictele din mijloacele de transport sau din restaurante.
Nu putem insa confunda privirea indiscreta cu privirea « vida » sau « in gol ». Intr-o astfel de situatie este vorba de o privire in directia interlocutorului, dar nu adresata acestuia, deoarece atunci cand suntem preocupati de problemele personale intra in functiune neocortexul – creierul responsabil cu ratiunea, iar ochii nu mai comunica cu interlocutorul. Ramane doar o privire inexpresiva, care nu deranjeaza.
In situatii conflictuale, contactul vizual devine o batalie de personalitati si forta. Cel care isi pleaca privirea pierde, recunoscand forta si curajul celuilalt si propria slabiciune sau vinovatie. Nu degeaba cand intram intr-o biserica ne plecam privirea si umerii. Prin acest mesaj nonverbal recunoastem maretia lui Dumnezeu si statutul propriu de persoana supusa pacatului.
Orientarea si durata privirii poate semnala nu doar sentimente: dragoste/ura; simpatie/agresivitate, ci si un anumit raport social. Un exemplu graitor este cel al sefilor care-si privesc insistent subalternii cand le vorbesc, dar le evita privirea cand acestia iau cuvantul, pentru a sublinia ca nu acorda cine stie ce importanta opiniilor acestora sau isi misca privirea de sus in jos pentru a exprima superioritatea de statut, trufia, orgoliul sau dispretul.
Privitul in jos actioneaza ca o bariera in procesul de comunicare, o actiune de respingere a celui care te priveste. De ce ne este greu sa privim persoanele in ochi atunci cand mintim ? Tocmai pentru ca dorim sa ne ascundem adevaratele sentimente, vinovatia sau stinghereala. Din pacate, daca vrem sa spunem o minciuna trebuie sa o sustinem nu doar verbal, cat si nonverbal, prin privire.
Prin urmare, ochii sunt atat emitatori cat si receptori de mesaje nonverbale. Privirea reprezinta un instrument important in reglarea interactiunii comunicationale, mai ales in cadrul discursurilor publice. Oratorul trebuie sa capteze privirile audientei, sa-i tina sub observatie pentru a le monitoriza reactiile si a-si modifica discursul astfe incat sa ajunga la inimile auditoriului. Daca privirea oratorului nu este indreptata catre public, se induce, la nivelul audientei, sentimentul de nesiguranta si de ascundere a adevarului de catre acesta.
De aceea este esential sa nu uitam ca in orice moment privirea ne poate trada. Fie ca suntem cu prietenii sau cu partenerii de afaceri, cu iubitul(a) sau seful, nu trebuie sa uitam ca mesajele nonverbale exprimate de privire pot fi « sustinatori » ai unei reusite sau se pot transforma in « martori » incomozi.
Asa ca, ce spuneti, facem un test ? Haideti sa ne privim ! Credeti ca ne vom intelege ?
Raluca Matei
Loading ...
Imi amintesc de multe priviri, a mamei, a prietenilor, a invidiosilor.
Si da, privirea descrie asa multe sentimente, chiar si pe cele pe care de multe ori ratiunea nu le intelege. Imi amintesc ca spunandu-i unei prietene ca sunt indragostita de cineva, nu a fost deloc surprinsa si mi-a replicat: “te-am vazut cum l-ai privit si mi-a fost de ajuns sa inteleg ce se intampla in sufletul tau”; cel mai ciudat e ca, in momentul respectiv eu nu-mi dadusem inca seama ca sufletul si privirea stiu mai multe decat intelectul.
Si timpul a trecut si am continuat sa comunicam doar prin priviri, cel putin sa ne impartasim astfel dragostea, nici unul din noi a rostit cuvintele pe care aveam asa mare nevoie sa le auzim…
Au trecut luni cu priviri incarcate de dragoste, gelozie, furie, neputinta, regrete, dorinta si ne-am departit privindu-ne cu tristete si ambiguitate si afisand un suras mincinos. I-am dat ca si cadou de adio un CD cu melodii pe care dansasem multe ori si o felicitare in care spuneam: nu cred in proverbul “ochii care nu se vad se uita”.
Si acum, dupa 2 ani, cred ca nici ochii, nici sufletul nu uita ce au spus la momentul in care dragostea imi iesea si prin pori, focul s-a stins, dar amintirea ramane; nu stiu ce ne-am spune acum din priviri, poate nimic sau poate ca mi-ar da dreptate ca nu ne-am uitat unul pe altul.
Mi-as fi dorit din tot sufletul sa fi trecut de bariera ochilor si sa imi clarific toate indoielile, dar nu s-a intamplat si poate ca nu se va intmpla niciodata….
De cate ori faceam vreo boacana mama ma punea sa ma uit in ochii ei si sa-i povestesc ce s-a intamplat. Nu intelegeam niciodata de ce ma obliga sa o privesc….preferam sa-mi dea doua palme si sa terminam discutia. Dar nu, ea insista sa o privesc si sa ma priveasca. De aceea nu reuseam niciodata sa o mint.
Exista momente cand doar o privire este suficienta…si altele cand oricat de mult ar exprima privirea ta, ea nu face pasul pentru tine catre actiune. Si nu ma refer doar la relatiile sentimentale. Oricat de mult mi-as privi seful direct, cu mandrie, pentru a-mi exprima dezacordul, privirea mea nu-l va influenta niciodata daca nu vrea sa o inteleaga. Dar cine nu vrea sa vada, trebuie sa asculte !
Pentru mine ochii care nu se vad, nu se uita, ci doar se privesc altfel in momentul reintalnirii, pentru ca timpul si realitatile vietii isi pun amprenta pe fiecare privire. Inca mai simt privirea mamei cand o nemultumesc deciziile mele, dar nu mai are acelasi impact asupra mea pentru ca eu nu voi mai fi niciodata copilul de altadata.
sensul “privirii in sus”
cred ca ar fi un lucru bun sa luati cu titlu relativ aceste “reguli”. Nu oricine iti evita privirea vrea sa te minta. Eu de exemplu, din cauza unui mic defect la ochi, evit sa privesc in ochi oamenii, pentru ca s-ar observa mai evident. Inseamna asta ca sunt o mincinoasa? Si mai sunt multe motive pentru care poti evita o privire.
Plus ca privirea respectuoasa e intotdeauna cu ochii coborati, asa suntem invatati din copilarie si e mai greu sa te desobisnuiesti