Comments on: Ne intelegem din priviri!

By: relativ

relativ — Fri, 31 Jul 2009 12:53:54 +0000

cred ca ar fi un lucru bun sa luati cu titlu relativ aceste “reguli”. Nu oricine iti evita privirea vrea sa te minta. Eu de exemplu, din cauza unui mic defect la ochi, evit sa privesc in ochi oamenii, pentru ca s-ar observa mai evident. Inseamna asta ca sunt o mincinoasa? Si mai sunt multe motive pentru care poti evita o privire.

Plus ca privirea respectuoasa e intotdeauna cu ochii coborati, asa suntem invatati din copilarie si e mai greu sa te desobisnuiesti

By: johnny

johnny — Thu, 30 Oct 2008 13:30:45 +0000

sensul “privirii in sus”

By: Raluca Matei

Raluca Matei — Fri, 05 Sep 2008 09:27:48 +0000

De cate ori faceam vreo boacana mama ma punea sa ma uit in ochii ei si sa-i povestesc ce s-a intamplat. Nu intelegeam niciodata de ce ma obliga sa o privesc….preferam sa-mi dea doua palme si sa terminam discutia. Dar nu, ea insista sa o privesc si sa ma priveasca. De aceea nu reuseam niciodata sa o mint.
Exista momente cand doar o privire este suficienta…si altele cand oricat de mult ar exprima privirea ta, ea nu face pasul pentru tine catre actiune. Si nu ma refer doar la relatiile sentimentale. Oricat de mult mi-as privi seful direct, cu mandrie, pentru a-mi exprima dezacordul, privirea mea nu-l va influenta niciodata daca nu vrea sa o inteleaga. Dar cine nu vrea sa vada, trebuie sa asculte !

Pentru mine ochii care nu se vad, nu se uita, ci doar se privesc altfel in momentul reintalnirii, pentru ca timpul si realitatile vietii isi pun amprenta pe fiecare privire. Inca mai simt privirea mamei cand o nemultumesc deciziile mele, dar nu mai are acelasi impact asupra mea pentru ca eu nu voi mai fi niciodata copilul de altadata.

By: Blue Eyes

Blue Eyes — Thu, 04 Sep 2008 16:18:39 +0000

Imi amintesc de multe priviri, a mamei, a prietenilor, a invidiosilor.
Si da, privirea descrie asa multe sentimente, chiar si pe cele pe care de multe ori ratiunea nu le intelege. Imi amintesc ca spunandu-i unei prietene ca sunt indragostita de cineva, nu a fost deloc surprinsa si mi-a replicat: “te-am vazut cum l-ai privit si mi-a fost de ajuns sa inteleg ce se intampla in sufletul tau”; cel mai ciudat e ca, in momentul respectiv eu nu-mi dadusem inca seama ca sufletul si privirea stiu mai multe decat intelectul.
Si timpul a trecut si am continuat sa comunicam doar prin priviri, cel putin sa ne impartasim astfel dragostea, nici unul din noi a rostit cuvintele pe care aveam asa mare nevoie sa le auzim…
Au trecut luni cu priviri incarcate de dragoste, gelozie, furie, neputinta, regrete, dorinta si ne-am departit privindu-ne cu tristete si ambiguitate si afisand un suras mincinos. I-am dat ca si cadou de adio un CD cu melodii pe care dansasem multe ori si o felicitare in care spuneam: nu cred in proverbul “ochii care nu se vad se uita”.
Si acum, dupa 2 ani, cred ca nici ochii, nici sufletul nu uita ce au spus la momentul in care dragostea imi iesea si prin pori, focul s-a stins, dar amintirea ramane; nu stiu ce ne-am spune acum din priviri, poate nimic sau poate ca mi-ar da dreptate ca nu ne-am uitat unul pe altul.
Mi-as fi dorit din tot sufletul sa fi trecut de bariera ochilor si sa imi clarific toate indoielile, dar nu s-a intamplat si poate ca nu se va intmpla niciodata….