Abonare Revista

Tip of the week

Stiri

Articole recente

Calendar Evenimente
Think Relations!

Comunicarea nonverbala in afaceri: Spatiul din jurul nostru

Putem citi oamenii ca pe niste carti deschise?

Tinerii manageri vor sa stie cum sa-si comunice statutul social, puterea si controlul. Oamenii de vanzari doresc sa comunice sinceritatea si credinta in marfurile pe care vor sa le vanda. Cei care merg la interviuri vor sa comunice competenta, eficienta si experienta. Ideea este ca toti dorim sa invatam “sa citim persoanele ca pe niste carti deschise”, vrea sa vedem ce este “dincolo” de mesajul verbal si de ce nu, dorim sa ne controlam propriul nostru comportament nonverbal pentru a putea comunica si mai eficient.

Spatiul pe care il utilizam vorbeste la fel de mult ca si celelalte categorii ale comunicarii nonverbale. Vorbitorii care stau foarte aproape de ascultatorii lor, cu mainile pe umerii ascultatorului si cu ochii focusati direct in ai celor care asculta, comunica diferit decat un vorbitor care sta aruncat intr-un colt cu bratele incrusisate la piept si cu ochii in podea. In mod similar, un birou al unei persoane din top management, situat la etajul superior, cu ferestre uriase, cu un bar privat si canapele de piele comunica intr-un fel statusul social al respectivului decat un spatiu ingramadit de cativa metri patrati ocupat de restul echipei sale.

Distantele personale dupa Edward T. Hall

Comunicarea spatiala mai este numita si proxemica, dupa Edward T. Hall, cel care a studiat printre primii nevoia de spatiu a omului (anii ’60) si a identificat patru distante zonale: 1) zona intima (cea mai importanta si delimiteaza zona cuprinsa intre 15 si 46 cm distanta fata de corpul nostru, unde nu intra decat cei apropiati emotional de noi- iubitul/a, sotul/sotia, parintii, copiii, fratii, surorile); 2) zona personala (intre 46 si 122 cm, care este distanta la care ne aflam fata de persoanele cu care intram in vorba la petreceri, reuniuni, ceremonii, intalniri de afaceri); 3) zona sociala (intre 122 si 360 cm, ce este distanta pe care o pastram fata de cei pe care nu-i cunoastem inca prea bine); 4) zona publica (peste 360 cm).

La ce ne ajuta sa stim care este distanta sociala?

Distanta sociala este aceea la care se desfasoara cele mai multe dintre interactiunile individuale obisnuite, tranzactiile, afacerile cu caracter formal. De cele mai multe ori dispunerea mobilierului unui birou tine seama de respectarea acestei distante si mopdul in care noi dispunem mobilele intr-un spatiu comunica o serie de caracteristici culturale si psihologice ale celor care le utilizeaza.

Iata un exemplu concret: un anumit presedinte de companie se plangea ca oamenii din echipa sa nu sunt deschisi fata de el si nu vin la el in birou pentru a-i comunica direct informatii din cadrul companiei. Cum credeti ca avea aranjat biroul? Toate ferestrele care erau catre interiorul companiei aveau storuri ce erau mereu trase, avea un birou impunator si un scaun pe masura biroului. Una dintre sugestiile pe care i le-am facut pentru deschiderea canalului de comunicare cu cei din jurul lui a fost eliminarea storurilor si apoi includerea unei mese rotunde inauntru biroului, pentru a invita acolo la discutii pe toti cei care doreau sa comunice cu el. Parasind biroul impunator si luand loc la masa rotunda (cea mai indicata pentru pastrarea pozitiilor de egalitate), el facea practic involuntar primul pas catre deschiderea canalului de comunicare.

Aceste distante nu sunt fixe si pot sa varieze in functie de norme determinate cultural sau din alte cauze. Diferentele culturale joaca un rol extrem de important in cazul distantei personale. Japonezii, de exemplu, se simt in largul lor pastrand o distanta mica fata de persoana cu care vorbesc, in timp ce nor-europenii si nord americanii au nevoie de ceva mai mult spatiu. Latino- americanii si sud-europenii stau de asemenea destul de apropiati de persoanele cu care intretin o discutie.

Statusul interlocutorilor este una dintre variabilele care pot determina cresterea sau micsorarea distantelor personale. S-a observat ca persoanele care au putere sociala tind sa- si stabileasca singuri nivelul distantei pe care o permit in interactiunea cu ceilalti. Cei care au status egal mentin de regula o distanta mai mica intre ei decat oamenii care au statusuri inegale. Iar atunci cand statusul este inegal, persoanele care au un status mai ridicat pot sa abordeze mai indeaproape pe cei cu status mai redus altfel decat s-ar intampla in situatia inversa.

Cu cat spatiul fizic in care ne aflam este mai larg, cu atat tindem sa micsoram distanta interpersonala. In plus, subiectul in jurul caruia se desfasoara interactiunea poate genera variatii ale spatiului de interactiune: cand vorbim despre probleme personale sau impartasim secrete, mentinem o distanta mai redusa decat atunci cand vorbim despre probleme cu caracter general sau cand avem discutii formale.

Asadar, acordati atentie si spatiului din jurul vostru, pentru ca si acesta, alaturi de celelalte elemente nonverbale poate comunica cate ceva despre voi si personalitatea voastra!

Drd. Mihaela Liliana Stroe


Articole similare:

Articolul a fost publicat la data de 6.7.2008. Poti lasa un comentariu folosind formularul de mai jos, te poti abona la feed-ul RSS sau poti citi articole pe aceeasi tema din lista de mai jos.

Un comentariu

  1. szasz olga a scris la data de

    sunteti o excelenta din toate punctele de vedere ,ma bucur din suflet ca am avut ocazia sa va ascult la busteni mi-as dori chiar sa si comunicam bineinteles daca aveti timpul necesar si placere va admir si va respect tare mult

Lasa un comentariu


Abonare RSS / prin e-mail

Primeste pe mail:

Nonverbal pe Twitter Nonverbal pe Facebook Nonverbal pe YouTube

Nonverbal Magazine:

Numarul 1 / Aprilie 2010
Nonverbal Magazine Nonverbal Magazine

Secretele mesajelor nonverbale in:

Publicitate