Timpul si spatiul interactional
7.11.2008 
adrian samoila 
Categoria: 
Fara sa ne dam seama, pe nesimtite, acordam notiunii de timp concretete, materialitate, personalitate. Timpul a devenit un obiect pe care-l avem sau nu, o greutate, ca un bolovan, care ne apasa, o pers
oana, ca un bun prieten, ce ne ajuta („timpul le rezolva pe toate”) sau un adversar impotriva caruia nu este bine sa te ridici. Dintr-o notiune abstracta reprezentand durata, acest timp, intre timp, s-a transformat, sub tutela omului, intr-un mijloc al posesiunii (sau al lipsei acesteia) si al definirii naturii umane. Modul in care Gigel se foloseste de timp imi poate spune ceva despre firea lui sau despre cea pe care vrea sa mi-o arate, atunci cand interactionam, cu toate ca nu este cea reala, eu astfel dandu-mi seama cam la ce ar trebui sa ma astept din partea lui.
In „The Silent Language”, Edward T. Hall sustine ca in orice cultura se pot distinge trei sisteme temporale distincte: timpul tehnic, timpul formal si timpul informal. Timpul tehnic arata gradul dezvoltarii avut de stiinta si tehnica la un moment dat. Timpul formal se refera la modul traditional in care este in mod constient privit timpul. Timpul informal, care ne face noua cu ochiul, presupune regulile si expectatiile legate de perceptia si utilizarea timpului,
pe care le-am invatat in cursul socializarii si de care nu ne dam intotdeauna seama. Vorbind in spatiul european, majoritatea stie ca nu se recomanda sa intarzii la o intalnire de afaceri sau la una amicala, punctualitatea in astfel de cazuri te defineste ca fiind o persoana atat sincera si cu simtul raspunderii, cat si cu respect fata de celalalt/ceilalti.
Sunt insa cazuri cand nu trebuie sa-ti faci o parere negativa despre celalalt pentru ca intarzie. Unele fete intentionat vor intarzia, cel putin la prima intalnire, pentru a nu-ti da impresia ca sunt prea dornice sa te vada, cu toate ca numara secundele. Isi folosesc astfel timpul in avantajul lor, facandu-te sa crezi ca sunt mai putin interesate decat tine pentru a te persuada in a fi mult mai „harnic” in a le…cunoaste. Romantic, nu?
Mai sunt cazuri cand o persoana cu o functie de conducere mereu va intarzia, chiar daca nu este prinsa in vreo sedinta, doar pentru a-ti spune ca mereu are ceva de facut, datorita pozitiei sale ierarhice.
Asta nu inseamna ca nu tre sa fii la intalnire atunci cand a fost ea programata. Fii perspicace si da de inteles ca e ceva normal! Aici putem vorbi si de sfertul academic.
Sunt prilejuri cand e bine sa intarzii, chiar daca nu te obliga pozitia sociala. Atunci cand mergi intr-o vizita anuntata la prieteni sau cunostinte. Nu se cade sa fii punctual. Lasa-i gazdei mai mult timp sa se pregateasca. Dar nici nu exagera!
Exista o disimilaritate a modelelor culturale in utilizarea timpului. Avem timpul precis (displaced-point time pattern) si timpul imprecis (difused-point time pattern). Pentru unii oameni ora este or?, nici mai mult, nici mai putin. Sunt genul de oameni mereu „presati” de timp, sunt contracronometru, chiar si cand nu este cazul, numai ca traiesc in timp dupa o anumita matrita precisa. Exemplul studentilor care pleaca din sala pentru ca profesorul intarzie. Daca aveau altceva mai bun de facut nu stateau de la bun inceput , insa avand un pattern precis al timpului ei reactioneaza ca si cum si-ar pierde timpul daca ar sta mai mult. Astfel de persoane pot capata automatisme gestuale de tipul privitului constant la ceas, de parca sunt mereu pe fuga, cu toate ca poate se afla in vacanta. Apar momente jenante cand stai cu ele la masa, la o cafea.
E.P.Thompson ( „Past and Present”) a distins intre doua tipuri: masurat dupa activitati (task oriented notation of time) si masurat dupa ceas (clock oriented notation of time).
Jucandu-ne putin cu aceste doua clasificari de unde reies patru tipuri de utilizarea timpului, propun ca sa le combinam, iar la intersectia lor sa vedem ce fel de exemple putem avea.
Timpul precis cu cel masurat dupa activitati poate aparea un cazul unui proiect, ueni lucrari care prevede o data fixa de incepere si una precisa de finalizare. Insa proiectul poate sa nu respecte acele momente si se poate finaliza mai devreme sau mai tarziu.
Timpul precis masurat dupa ceas este cel al orarului scolar strict, neputand sa te abati prea mult.
Timpul imprecis si in functie de activitati il gasesc in mediul rural unde, vara, trebuie sa fii la camp inainte de a rasari soarele si termini…cand termini. Acum…,pentru timpul imprecis masurat dupa ceas, sincer sa fiu, n-am putut gasi vreun exemplu. Poate ma ajutati voi, asteptand si alte exemple pentru celelalte cazuri!
Pentru timpul imprecis masurat dupa ceas, propun varianta unei amenintari teroriste care sa anunte ca, spre exemplu, pe 5, 6 sau 7 februarie, la ora 7:00 vor atenta asupra cladirii Intercontinental – timp imprecis, masurat dupa ceas in privinta producerii evenimentului.
Eu cred ca unele persoane cu functii de conducere intarzie la intalniri pentru a sugera ierarhia numai in cazul subalternilor, nu mereu.
In cazul studentilor, nu exista ipoteza timpului consumat prin rutina activitatii ci responsabilitatea participarii la curs, in masura in care ei ar avea de ales. Prin urmare, si studentii sunt oameni care inteleg punctualitatea si o asteapta din partea profesorilor; intarzierea e masurata, reprezinta subiect de preocupare iar daca ai curs de la 6 seara la 8 seara si intarzie deja o ora, intervin stari de nervozitate, ostilitate, etc. (apologia studentului resemnat conditiei sale cu constiinta temporala asupra programului zilnic)
Un articol complex, din care, cu sinceritate, marturisesc ca am aflat chestiuni noi si utile.
PS: In legatura cu fetele care intarzie, cred ca exista o limita temporala pentru “intarzierea deliberata” de ordinul minutelor, a catorva minute.
Daaa…, adevarat! Acea catergorie poate fi ilustrata astfel! Iti multumesc pentru comentariul mai mult decat pertinent si te mai astept!
Sincer mi se pare o mare mizerie toata discutia asta despre timp. Sint inginer mecanic si fizician licentiat iar singura metoda cunoscuta de a modifica “timpul” e sa calatoresti cu o viteza apropiata de viteza luminii. Orice alta teorie cu privire la timp (in afara de cea a relativitatii) nu se poate demonstra, iar asa sa aberam gen cai verzi pe pereti cred ca sinteti de acord cu mine
) doar sa ne uitam la emisiunile politice de la TV. Timpul e unul singur, daca o ora pare “LUNGA” sau “SCURTA” de asta depinde modul nostru de a percepe si in nici un caz nu modificam timpul.
Si ca sa fie totul clar doar fotonul (care e si particula si unda) e singurul capabil sa calatoaresca cu viteza luminii si implicit sa afecteze timpul. Poate sa calatoareasca cu aceasta viteza pentru ca masa lui de repaus e zero. La viteze comparabile cu viteza luminii masa creste la infinit.
In concluzie timpul e unul si acelasi oriunde atita timp cit sintem pe pamint si ne deplasam cu viteze incomparabil mai mici decit cea a luminii.
Nu vreau sa ma contrazic cu niste “filosofi” contemporani in ale timpului meandre insa restul discutiilor fac parte din ciclul “parerea mea…” TIMPUL E UNUL SINGUR! Q.E.D.
Stimate Andromeda Centaurus, vă mulţumesc pentru lecţia sublimă de fizică şi pentru abordarea didactică a subiectului, care îmi demonstrează că nu v-aţi cumpărat licenţa. Însă permiteţi-mi să vă reamintesc ceva. Până nu demult, nişte indivizi de ştiinţă, cam dogmatici de felul lor aşa, fixişti şi căpoşi, ştiau cu siguranţă că Soarele se învărte în jurul Pământului, şi nicidecum altfel, era împotriva firii altfel. Până a venit Galilei şi şi-a dat şi el cu “părerea” diferit…ştiţi că era căt p-aci să fie ars pe rug. Mai aproape de noi, nu era nimic în afară de mecanica lui Newton, până când a venit altcineva, care a revoluţionat fizica…şi el era să fie ars, dar nu pe rug, ci la grămadă. Noroc că s-a inventat America.
Asadar, ce este fix în lumea asta? Chiar am atins vârsta de aur când toate s-au aflat? Nu sunt întrebări pt dvs. domnule inginer mecanic…doar retorice…părerea mea.
Si eu sunt fizician licentiat. Si ce daca? Asta nu ma opreste sa afirm ca toate constantele cu care opereaza fizica dau cu virgula!
Ce e timpul? M-am straduit aproape cinci ani sa-l definesc, dintr-o alta perpectiva, cea economica.
N-am reusit, insa mi-am scris teza de doctorat pe aceasta tema (nu, nu mi-am cumparat-o!)