Gesturile intre ignorare si revelatie

29.9.2008 adrian samoila Categoria: miscarile corpului 5 comentarii

Poate unora li se pare ciudat, altora normal, unii sunt deacord cu asta, altii sunt de-a dreptul ingrijorati, dar toti relationeaza in vremurile de acum printr-un mediu virtual, normal, cine are acces la el. Ce inseamna asta? Ca avem din ce in ce mai multe contacte cu oameni straini, pe care nu i-am vazut si simtit niciodata, si din ce in ce mai putini prieteni sau nu mai multi ca inainte. Pentru ca raportat la numarul crescut de al „amicilor de mess”, „prietenilor” pe hi5, colegilor de pe diferite comunitati virtuale, „cunoscutilor” forum-isti etc. , nr prietenilor este mic si este reprezentat de acei putini pe care-i cunoastem de mult timp, de cei care ne-au fost aproape in copilarie, sau care ne-au ajtat neconditionat si nu numai o singura data. Pe langa toate aceste criterii mai este unul care se regaseste in toate celelalte de mai sus, apropierea si simtirea fizica a celuilalt, contactul senzorial.

Carente gestuale
Parafrazand o celebra spusa, individul experimanteaza singuratatea in marile retele virtuale sau acolo unde contactul fizic este inexistent. Se incearca din ce in ce mai mult, chiar si aici, o personalizare, o umanizare a acestui mediu cibernetic de comunicare prin diferite modalitati: incarcare de fotografii, webcam, microfoane, scrierea de texte personale, insa acest statut de utilizator se substituie celui de fiinta umana pentru ca nu stii niciodata daca celalalt cu care interactionezi este adevarat…sau poate altceva. Sau poate altcineva decat crezi tu. Si aici intervine un alt aspect, cel al increderii, incredere pe care poti s-o simti numai cand ai de-a face cu un prieten.

Insa, exista anumite momente cand, din aceasta mare de relationari pasagere si contacte, se intampla ca unele dintre ele sa fie mai profunde, ca cei doi utilizatori sau membri ai unei comunitati virtuale sa inceapa apurta conversatii care nu se raporteaza doar la cateva schimburi de replici sau comentarii in legatura cu un anumit text postat. Ma refer aici la inceperea unui tip de relatie pe messenger, cu tot ce implica aceasta: nesiguranta, mult teatru, incerci sa pari ceea ce nu esti (poti sa faci asta) pentru ca celalalt nu te vede si nu te aude, o incredere nu stiu de unde venita…si toate pe care le stiti deja foarte bine.

Altceva vreau sa punctez aici!

Diferente de impresii
Atunci cand cei doi se inteleg de minune, sa spunem un el si o ea, si fac marele pas de a se intalni. Aici este foarte interesant, si ma refer la contextul situational de la nivelul primei impresii , mai exact la diferenta intre prima impresie aparuta intre persoane total straine una fata de cealalta (cazul cunoasterii printr-un prieten comun sau al blind-date-ului) si cea aparuta intre cele doua persoane din cazul nostru, care au vorbit multe deja, dar nu s-au vazut niciodata „pe viu”. Prin ce se a

seamana cele doua situatii? Dorinta lor de a se vedea, contextul primei intalniri si primul contact senzorial, nonverbal. Deosebiri? De fapt e una foarte importanta, din care îsi fac aparitia si celelalte: existenta unei imagini, ce tine de perceptii, pareri, prejudecati si atitudine, pozitive deja formata a celor doi, unul despre celalalt.

Gesturi si disonanta
In acest moment intra in discutie comportamentul nonverbal si perceperea acestuia de catre cei doi. Mereu, in explicarea acestor situatii, imi palce sa iau cazul nefavorabil pentru ca este cel mai des intalnit si s-ar putea sa vi se intample chiar voua.

Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ (sau parc, cafenea, ceainarie, bar constant utilizat etc.) ?i, în cel mai bun caz, este posibil ca in primele momente si din primele gesturi pe care le face persoana opusa ( un zambet fortat, postura „a te face ca ploua” cand deja te-a vazut, strangerea de mana si nu pupatul pe obraji si chiar imbratisatul etc.) sa simtiti un oarecare disconfort. Pentru a ma ajuta in explicatie si pentru a putea continua in aeeasi nota, fac apel acum la o cunoscuta abordare teoretica din psihologia sociala, teoria disonantei cognitive a lui Leon Festinger, sperand sa nu fiu prea didactic. Una dintre sursele principale de disonanta, adica nepertinenta, ete aceea a cazului nostru, raportul dintre experienta trecuta si experienta prezenta (incongruenta intre oa asteptare si un fapt).

Astfel, „existenta disonantei este psihologic inconfortabila; din aceasta cauza, ea va motiva persoana in incercarea de a reduce disonanta pentru a atinge consonanta (…). Tot incercand sa reduca disonanta prezenta, persoana va evita in mod activ situatiile si informatiile care ar putea sa amplifice disonanta” (Leon Festinger „A Theory of Cognitive Dissonance). Prin urmare, noi avem acea perceptie buna, pozitiva care este bombardata de mici elemente nonverbale disonante, ceea ce ne produce o stare de disconfort psihic pe care celalalt o poate simti sau nu.

Insa, pentru ca acea tensiune de ordin negativ sa dispara, sistemul nostru psihic al atentiei se va concentra numai asupra gesturilor care vor fi pe potriva preconceptiei noastre, insa creierul si ochii vor continua sa memoreze si analizeze, fiind ignorate astfel semnale importante cu privire la adevarata personalitate a individului de langa noi.

As vrea sa spun, in final, ca nu blamez psihicul nostru pentru aceasta dovada terapeutica a diminuarii disconfortului, dar activitatea este doar pe termen scurt, pe cand acea persoana poate sa va devina mai mult decat…cunostinta. Sunt situatii in care, ajunsi acasa, dupa o astfel de prima vedere, simtiti ca ceva nu a fost in regula, dar de obicei puneti asta pe seama emotiilor de inceput, poate din cauza a ce ati baut sau mancat, acordati o cauza externa mereu. Femeile au aceasta „intuitie” mult mai pregnanta pentru ca ele pot decodifica elemente ale nonverbalului mai bine decat barbatii.

Asa ca aveti incredere in aceasta sensibiliate a voastra!