Postura fara frontiere

4.1.2009 adrian samoila Categoria: miscarile corpului 2 comentarii

Cum putem oare sa privim in ochi pe cineva si fara sa ne dam seama avem certitudinea  ca, in pofida vervei si deschiderii sale, ne ascunde totusi ceva, sau volubilitatea sa tradeaza o siguranta de sine exagerata ce se transforma in aroganta si veleitate contrafacuta?

Surprinzator, insa asta se intampla de multe ori si intra sub incidenta comunicarii nonverbale, a contradictiei intre ceea ce spui si ceea ce arati prin gesturi, postura, paralimbaj, privire, zambet, mers s.a. Atunci cand incepem sa avem constiinta celuilalt, alterului, din acel moment pornim in construirea unei „masti” ce poate avea mai multe „fete”, in functie de nevoile noastre de reprezentare in situatii si imprejurari variate. Pe masura ce acumulam experienta (in sensul ca reusim nu numai sa trecem prin anumite momente existentiale grele sau usoare, ci, si cred ca cel mai important, sa ne uitam in spate la ele si sa reflectam asupra lor, analizandu-le si invatand din ele) putem sa ne folosim de „masti” intr-un mod cat mai adecvat dorintelor si asteptarilor noastre, insa anumite elemente ale comportamentului nostru ne tradeaza, atata timp cat celalalt stie sa le vada si „citeasca”. Am precizat asta pentru a readuce in atentie importanta nonverbalului ca mod de aparare si intelegere in fata /a realitatii sociale.

Dar comportamentul nonverbal nu tine doar de aspectele individuale si sensibile specifice persoanelor, ci poate fi o constanta culturala ce face diferenta intre indivizii ce sunt parte sau care adera la o cultura. Insa aici apare si un anumit grad de imitatie constienta sau nu, cauzat de internalizarea unor valori provenite din alte culturi.

Observam, astfel, in ceea ce priveste postura corpului atunci cand stam asezati pe un scaun, in unele cazuri, doua feluri de poziţionare a picioarelor: cu partea posterioara a genunchiului unui picior pe genunchiul celuilalt picior, sau cu glezna pe genunchi.

Prima modalitate este pozitionarea europeana, aparuta in Franta, si denota o eleganta pe care o capata corpul, un stil ingrijit care este cu precadere folosit de catre femei, iar uzitat de barbati le da acestora un aer efeminat, oarecum inclinat spre “dandysm”. Vedem ca persoana ce recurge la aceasta postura, prin natura sa, vrea sa ocupe cat mai putin spatiu, iar cand piciorul care sta peste celalalt este indreptat catre conlocutor atunci poti sa-ti dai seama ca acea persoana este atenta si inclinata spre ascultarea activa a celuilalt. Aceasta pozitie, sa nu uitam, fiind insotita de un mix de alte elemente nonverbale pro-ascultare.

A doua poziţionare, cea cu glezna peste genunchi, apartine tipului american, aceasta fiind folosita, acum‚ cu precadere de catre barbati, fiind o postura care, in comparatie cu precedenta, ocupa mai mult spatiu, fiind, astfel, mai dominanta, ajutand la o supradimensionare a corporalitatii, mai ales ca palma se tine pe genunchi, asadar mai departe de corp. Este vazuta ca o modalitate de a-ti demonstra autoritatea sau de a castiga respect.

Spuneam mai sus ca apare imitatia in preluarea acestor posturi. Vedem din ce in ce mai multe persoane preluand moda americana, barbati si femei deopotriva, de a sta picior peste picior, in detrimentul celei europene, odata cu accesul tot mai pronuntat la aceasta cultura prin sumedenia de filme, emisiuni, publicitate, carti etc. Deci si comportamentul nonverbal se invata, nu este o „tara” inconstienta a corpului nostru cu care individul se naste.