Analizand, zi de zi, ceea ce se intampla in jur, am observat ca in zilele noastre,  look-ul a devenit un must have. Pentru reusita personala si socio-profesionala. Ceea ce vedem la televizor, prin reviste sau in mall-uri, ne creeaza o imagine ideala despre cum ar trebui sa aratam. Pe strazi, prin restaurante sau centre comerciale vedem, precum pe cat-walk-uri, o multime de oameni care arata fenomenal.

Este extrem de tonic si de reconfortant sa stii ca arati bine. De aceea facem eforturi in acest scop: mergem la saloane pentru a ne coafa, bronza, epila, facem sport pentru a ne mentine in forma, cumparam multe produse de ingrijire, purtam bijuterii si accesorii pentru par, avem cate 5 perechi de pantofi pe sezon, cardigane lungi, normale, bolero-uri, sacouri, camasi de toate culorile, centuri subtiri sau mai late, clasice sau cu paiete – si lista poate continua la infinit. In mod cert, un look fresh, care ne reprezinta,

ne face sa ne simtim mai veseli, mai bine dispusi, mai increzatori.

Ce se intampla, insa, cand frumusetea devine ratiune de a fi? Atunci, cand etichetele ajung sa substituie valorile

? Atunci, cand echilibrul investitional corp-spirit dispare, intr-un neant al ultimelor tendinte, care se schimba atat de repede, ca nu mai lasa timp sau bani pentru carti, cursuri de engleza, seminarii de dezvoltare personala, etc. Este un joc care devine periculos. Moda si standardele de frumusete devin patul lui Procust atunci cand ne “cenzuram” propria imagine doar pentru a corespunde mediului in care traim.

Bineinteles, look-ul este un purtator de informatii pretioase despre felul nostru de a fi. Atunci cand cunoastem o persoana, avem, adesea, tendinta sa-l integram in anumite tipare comportamentale in functie de modul in care arata, este imbracat sau pieptanat.

Si totusi, cred ca multi dintre noi au simtit, la un moment dat, cum moda si standardele fizice impuse de societate creeaza, subtil, bariere de comunicare. Este o realitate care se spune rar si care, totusi, se simte.

Avem tendinta sa adunam in jurul nostru oameni cu care ne asemanam. Comunicam mai usor cu acei care ne impartasesc pasiunile, ideile, valorile. De aceea, este posibil ca un standard de tipul  “haine de ultima moda” sa elimine dintr-un anume cerc persoanele imbracate altfel. Aceasta excludere este jenanta sau chiar dureroasa pentru acei care se simt exclusi. Genereaza noncomunicare, frustrare si chiar complexul inferioritatii: “Nu arat la fel de bine ca X”. In timp, standardele de integrare impuse vor fi vor fi, fie acceptate si urmate aproape orbeste, fie  boicotate si chiar blamate.

Si totusi, ma intrebam cat este de realist sa arati impecabil dupa 8 ore de munca sau dupa o zi grea? Oare nu este mai simplu sa tindem catre frumusete  aceptându-ne, totusi, asa cum suntem? Prieteni ne sunt cei care ne accepta si ne apreciaza pentru ceea ce suntem, nu pentru modul in care aratam.

De aceea, sunt de partea echilibrului dintre fond si forma. Pentru dezvoltarea concomitenta a acestor 2 aspecte definitorii.

Surse poze:

http://www.shallownation.com/images/barbie_doll_juicy_couture_1.jpg

http://img.xcitefun.net/users/2010/02/147111,xcitefun-barbie-dolls-9.jpg 

Un mic ornament, dar cu o enorma insemnatate mistica, puternic ancorat in vechiile ritualuri, dar devenit astazi, in mare parte, inca un “accesoriu la moda”, considerat de unii cel mai fascinant simbol din punct de vedere vizual si utilizat de altii fara a-i cunoaste semnificatia, Bindi reprezinta un «punct» central din viata a milioane de oameni.

Termen sanscrit, al carui inteles este acela de “punct”, Bindi reprezinta un cerculet ce se aplica sau este desenat pe fruntea femeilor in religia hindusa, una dintre cele mai vechi religii ale lumii, aparuta undeva in jurul anului 2000 i H in India, unde este si astazi practicata in mod majoritar.

Acest mic punct, numit Bindi in nordul Indiei si Pottu in sud, este purtat pe frunte sau in locul dintre sprancene, reprezentand cel de-al treilea ochi sau «ochiul mintii», cel ce vede lucruri pe care ochii adevarati nu le pot zari.

De obicei, culoarea lui este rosu (sau maro), rosul reprezentand onoare si prosperitate, iar forma este cea de cerc, insa cu timpul a fost declinat, adoptand culori si forme dintre cele mai diverse.

Dar de ce a fost ales locul dintre sprancene pentru Bindi, simbol atat de respectat de milioane de oameni? Acesta zona, considerata a sasea «chakra», este considerata sediul intelepciunii ascunse; de asemenea, ei ii este atribuita capacitatea de a retine energia din intregul corp si de a controla nivelul de concentrare. Aici, toata experienta este cumva adunata intr-o totala concentrare.

Semnificatiile Bindi sunt numeroase; in timp ce in sudul Indiei el are un caracter facultativ pentru femei, in alte parti este obligatoriu

pentru cele casatorite.

De ce? El reprezinta garantiile statutului social, un semn de bun augur al casatoriei si sfintenia acestei institutii, acordandu-i femeii calitatea de gardian al bunastarii familiei si a descendentilor. In cazul in care devine vaduva, femeia trebuie sa inlature acest Bindi de pe chipul sau.

Ceea ce este cu adevarat surprinzator este ca, in cazul in care acest Bindi este purtat pe frunte, locul exact in care se afla pe fruntea femeii indica regiunea din care provine aceasta. Iata cate informatii ne poate furniza un cerculet rosiatic despre o persoana!

Dar ce se intampla astazi, in Occident? Numarul celor care adopta acest simbol si il poarta cu mandrie este coplesitor.

In ce masura este sau nu cunoscuta semnificatia sa nu se stie, insa s-a nascut credinta conform careia Bindi pune in lumina si amplifica frumusetea unei femei.

Chiar si personalitati de talie internationala, cum ar fi Julia Roberts, au purtat acest simbol in public, iar tanara generatie s-a grabit sa-l preia strict in numele modei. Totusi, important este sa cunoastem simbolistica elementelor cu care ne asociem deoarece, desi inanimate, ele au o capacitate imensa de a comunica, acoperind cateodata chiar vocea reala a  purtatorului lor.

Surse: What Is Hinduism? Modern Adventures Into a Profound Global Faith, Himalayan Academy Publications, 2007

Imagini: http://www.tribuneindia.com/2005/20050322/sp3.jpg

http://www.crystallotus.com/Yantra/Images/28Bindu.jpg

http://www.solarnavigator.net/www.arabiantents.com/arabian_tents_images/bindi_hindu_forehead_adornment.jpg

http://4.bp.blogspot.com/_L9VbxKU4g7k/R0Qvo4RifiI/AAAAAAAABkg/75BaSTf40Bw/s1600/bindi_9.jpg

Ce va vine in minte atunci cand va ganditi la desert ? Probabil intinderile nesfarsite si  coplesitoare de nisip, caldura halucinanta, soarele camusian. Un mediu arid si dur. Incremenit.

Si totusi, in interiorul acestui spatiu in care timpul parca este oprit in loc, au loc povesti uimitoare de viata.  Imagini inmagazinate in memorie imi dezvaluie personaje misterioase, cu capul acoperit de turbane albastre, calare pe camile sau calatorind pe jos, in caravane sau solitare, infruntand nisipul.

Acestia sunt tuaregii, oameni ai desertului, ale caror turbane isi hranesc semnificatiile si utilitatea din acest mediu vitreg.

Utilitatea turbanelor este evidenta. Dar ce putem spune despre semnificatiile acestuia, avand in vedere ca la tuaregi, valul are un caracter obligatoriu pentru barbati si nu pentru femei, asa cum ne-am obisnuit sa auzim in traditia popoarelor islamice?

Totul incepe odata cu intrarea in adolescenta a tanarului tuareg, care are nevoie de initiere pentru a deveni un barbat respectat si apreciat in comunitatea din care face parte. O camila este eliberata in desert. Dupa trei zile, tanarul trebuie sa plece in cautarea camilei, purtand cu el o sa, mancare si apa. In acest moment tanarul trebuie sa se descurce singur in essuf, mediul exterior, plin de pericole, unde trebuie sa petreaca cel putin o noapte.  Cand tanarul se intoarce, este asteptat de mai marii tribului in cadrul unei ceremonii, in care un intelept va pune valul pe capul

tanarului si va rosti vorbe decisive pentru statutul acestuia in societate. Astfel valul este investit cu onoare si greutate simbolica.

Daca ati crezut ca tanarul tuareg scapa asa usor v-ati inselat.

El mai trebuie sa treaca prin inca un test mai greu poate ca primul.

Acesta trebuie sa petreaca o saptamana izolat intr-un cort, in tacere si nemiscare, timp in care nu are voie sa isi scoata turbanul de pe cap.

Nu, nu este o modalitate de tortura, ci este o renastere la nivel simbolic, este tunelul suspendat in spatiu si timp, echivalent cu momentul dinainte de nastere. Este un tunel de trecere intre adolescenta si maturitate, perioada de tranzitie inainte ca societatea sa il accepte. In acest fel, valul barbatesc – tagelmust – asociat cu purtarea armelor si implementarea codului onoarei consfinteste trecerea la maturitate.

Tuaregul devenit astfel barbat, poate sa isi scoata valul doar in preajma familiei sau a prietenilor apropiati, momente in care isi poate dezvalui vulnerabilitatea si sentimentele tradate de expresiile faciale.  Departe de casa, un tuareg nu va dormi niciodata fara val, de frica sa nu fie surprins « gol », gest echivalat cu dezonoare si umilinta.

Acum realizez ca ar fi trebuit sa incep acest articol cu „a fost odata ca niciodata”, pentru ca aceasta minunata poveste pierde din ce in ce mai mult teren in fata  vantului schimbarii de care nicio traditie nu scapa. In prezent, acest ritual simbolic se pierde progresiv, fiind inlocuit din ce in ce mai mult doar de functia sa utilitara. Prin ce colturi de desert s-or fi pierdut aceste simboluri?

Bibliografie :

Helene Hawad – Claudot, The Veiled Face and Expressiveness among the Tuaregs, in Poyatos Fernando, Advances in Nonverbal Communication, John Benjamins Publishing Company, 1992

Surse foto :

http://culturetouareg.blogspot.com/2008/05/les-touaregshistoire-dun-peuple-berbre.html

http://www.amazighworld.org/arabic/human_rights/index_show.php?id=730

http://www.monde-arabe.u-3mrs.fr/MAHUMANh.html

http://afrikafont.free.fr/sompersonnages.htm

http://www.travelpod.ca/travel-photo/modernnomad67/3/1194928860/touaregs-in-petit-marche.jpg/tpod.html

In viata cotidiana exista anumite standarde de apreciere a unor persoane dupa trasaturile lor fizice, care sunt total sau partial gresite. In acest articol vom incerca sa enumeram cateva dintre aceste prejudecati, asa cum au fost ele consemnate de marele psiholog american Gordon W. Allport.

Mai intai, sa luam un exemplu sau doua si sa incercam sa intelegem pe ce se intemeiaza eroarea pe care cei mai multi dintre noi o savarsesc involuntar. De exemplu, faptul ca persoanele cu frunte inalta sunt cele mai inteligente dintre toate are la baza explicatia simplista conform careia ele ar avea mai mult loc pentru creier.

De asemenea, faptul ca oamenii care poarta ochelari ni se par mai inteligenti decat ceilalti

nu inseamna neaparat ca ei poarta ochelarii pentru ca si-au stricat vederea citind. Sa vedem acum o scurta lista a prejudecatilor, a erorilor de apreciere, amintita mai sus:

• Blonzii sunt mai buni si mai destepti decat brunetii – care le sunt inferiori sub toate aspectele, iar in plus se crede despre ei ca sunt rai

• Barbatii maturi sunt mai distinsi, mai instruiti si stiu mai bine ce vor si ce fac decat cei tineri.

De asemenea, femeile mai in varsta inspira sentimente materne.

• Oamenii (indeosebi femeile) cu buze mai carnoase decat ceilalti sunt foarte senzuali,

cei cu buze subtiri nu sunt deloc.

• Oamenii ridati la ochi sunt mai simpatici si

mai prietenosi decat ceilalti.

• Oamenii zambitori sunt mai destepti decat ceilalti (zambind efectiv, sau cu figuri zambitoare).

• Oamenii cu fruntile inalte, sau cu ochelari, sunt de treaba si mult mai inteligenti decat restul.

• Oamenii cu buze arcuite sunt increzuti si/sau corupti.

• Oamenii cu figuri comune sunt mai demni de incredere decat cei cu trasaturi

mai deosebite.

Aceasta lista poate continua la nesfarsit. Important este sa ne dam seama ca nu trebuie avem prejudecati fata de persoane atunci cand le intalnim si sa incercam sa trecem dincolo de aspectul lor fizic, patrunzand in universul lor interior si descoperindu-le sufletul. Voi ce prejudecati aveti fata de aspectul fizic al celor din jur?

Da, foarte multe femei au fost macar o data in situatia de a rabda adevarate chinuri pentru a purta o pereche de pantofi prea frumosi pentru a sta in dulap (sau pe raftul magazinului). De fapt, 43% dintre ele au fost ranite, macar superficial, de pantofii purtati. Dar de ce facem astfel de sacrifici

i? Pentru ca aproape fiecare femeie poarta un anumit stil de incaltaminte care este in concordanta cu personalitatea ei, cu exceptia ocaziilor speciale in care trebuie sa ne conformam regulilor nescrise ale societatii.

Cea mai veche pereche de pantofi descoperita are 5500 de ani si a fost gasita intr-o pestera din Armenia; acestia sunt confectionati dintr-o simpla bucata de piele de vita si o fasie din acelasi material. Se pare ca au fost ingropati in timpul unui ritual deoarece alaturi de ei au fost gasite 3 alte vase, unul din ele continand un craniu de copil.

In Europa, in secolele XVI si XVII tocurile pantofilor erau colorate in rosu, iar abia in sec. al XVIII-lea, pantofii femeilor au inceput sa se deosebeasca de ai barbatilor. «Designerul» primei perechi de cizme a fost Regina Victoria in anul 1840. Azi, ceea ce purtam in picioare ne afecteaza aspectul, miscarile, atitud

inea, dar si impresia celorlalti despre noi.

Bineinteles, nu exista reguli conform carora un tip de pantof tradeaza un anumit tip de personalitate, insa exista cateva «indicii» pe care le putem citi doar uitandu-ne la incaltarile celor din jurul nostru.  Cand va aflati intr-un loc public, spre exemplu un mall, priviti incaltamintea persoanelor din jur si apoi atitudinea, pozitia lor si veti decide singuri daca urmatoarele aspecte sunt adevarate.

Put yourself in my shoes!

Buy Diflucan Online

Tocurile inalte sunt purtate de obicei de femei foarte increzatoare in sine, carora le place puterea si sa detina controlul. Ambitia este caracteristica lor de baza si sunt in stare sa faca aproape orice pentru a-si atinge scopul.

Pe de alta parte, balerinii sunt caracteristici persoanelor sociabile, deschise, politicoase si muncitoare.

Sunt caracteristici femeilor independente, de obicei cu meserii creative. Astfel de pantofi atrag deoarece confera o anumita doza de inocenta purtatorului.

Pantofii cu varful descoperit sunt caracteristici femeilor care vor sa atraga priviri, care isi doresc sa fie in centrul atentiei, pe cand cei inchisi la varf sunt purtati de femei sincere, muncitoare, dar si jucause, glumete. Pantofii inalti cu talpa intreaga sunt preferatii femeilor carora la place noul, mondenul si nu suporta sa se «agate» de cineva in viata.

Sabotii sunt specifici persoanelor spirituale, care lucreza incet dar atent, dar de obicei sunt dezordonate, in timp ce slapii sunt purtati de femei energice, de incredere, care pot fi prietene foarte bune.

Purtatorii de tenesi sunt persoane orientate spre ceilalti, deschise, increzatoare, ce pun mare pret pe libertate si pentru care prezentul conteaza mai mult decat viitorul. Cei care umbla (cateodata) desculti sunt caracterizati de lipsa de griji si de constrangeri, de o oarecare nepasare, libertate si solutionare foarte rapida a problemelor.

Bineinteles, nu trebuie sa judecam o persoana dupa tipul de incaltaminte purtat inainte sa o cunoastem, dar aceste mici secrete ne pot ajuta in a ne da seama care este cel mai potrivit mod de a aborda pe cineva la o prima intalnire, spre exemplu, dar si pentru a transmite o anumita atitudine. Tu ce incaltaminte porti astazi?

Surse: http://www.huliq.com/10014/oldest-shoe-world-found-armenia

Surse imagini: http://www.indhaka.info/wp-content/uploads/2010/11/cos-heart-made-of-shoes-mdn.jpg

http://www.huliq.com/10014/oldest-shoe-world-found-armenia

Decorarea trupului include body-paintingul, tatuajele, pierce-urile, inciziile decorative si cicatrizarea pielii.

La baza, decorarea trupului era folosita pentru ritualuri, estetica, motive medicinale sau magie ori ritualuri religioase. Picturile antice rupestre si numeroase sculpturi gasite pe situri arheologice dovedesc faptul ca decorarea trupului se practica din timpuri stravechi. Aceasta form? de arta se practica si astazi. In anumite triburi este folosita pentru scopuri religioase, pentru protejarea de spirite rele si boli.

Semnele facute in piele pot demonstra ca o persoana apartine unui anumit grup sau trib sau ca aceasta detine un anumit statut in cadrul acelui grup.

Exemple de body-painting: cerneala de culoare rosie folosita de frumusetile din Asia, desenele cu henna din Orientul Mijlociu si desenele de razboi folosite de unele triburi din Africa si America.

Mehndi, arta decorarii corpului cu henna, a devenit una dintre cele mai populare arte contemporane de bodypainting. Astazi, arta antica indiana este un accesoriu popular in lumea modei. Madonna a facut-o faimoasa in videoclipul sau “Frozen” si la decernarea premiilor MTV din 1998. Liv Tyler a purtat mehndi pe coperta Vanity Fair, iar Naomi Campbell pe podium.

Body-painting-ul este folosit si astazi de anumite triburi in timpul ritualurilor si ceremoniilor. Forma sa mai “civilizata” este machiajul.

Tatuajele sunt o extensie a body-paintingului, doar ca acestea sunt permanente. Cuvântul provine din “tatau” care in Tahiti = a insemna. Exemple de tatuaje au fost gasite pe mumiile egiptene si nubiene.

Scriitorii clasici fac referiri la tatuaje din timpul perioadelor romana si greaca, atunci cand sclavii si criminalii erau tatuati, lucru interzis o data cu raspandirea crestinismului in Europa. In Orientul Mijlociu si alte parti ale lumii tatuarea inca era folosita.

Tatuajele au devenit un fenomen global – de la triburile indiene din America, eschimosi, polinezieni, malaezieni, Maori din Noua Zeelanda, pana la japonezi si unii africani. Diferite grupuri folosesc diferite tehnici. Indienii si eschimosii folosesc tehnica punctiei, in timp ce tribul Ibo din Nigeria foloseste tehnica inciziei care dupa aceea este umpluta cu pigment (exemplu sunt tatuajele cantaretului pop Seal).

Tatuajele au fost redescoperite de exploratori in timpul expeditiilor lor, acest fapt ajutand la deschiderea de saloane de tatuare in Europa si America unde marinarii veneau pentru a-si face modele speciale. Primul tatuaj cu mijloace electrice moderne a fost patentat in America in 1891.

In secolul al XVIII-lea, criminalii americani si dezertorii britanici erau identificati dupa tatuaje. Mai tarziu, prizonierii din inchisorile siberiene si lagarele naziste erau identificati prin aceeasi modalitate. In secolul XX, gastile de strada si motociclistii puteau fi identificati la fel. A existat si un trend printre nobilii englezi de a se tatua, in secolul al XIX-lea, insa acesta a durat putin. Din anii 1900 tatuajele au redevenit populare printre numeroase culturi.

In anumite tari tatuatul a fost interzis dupa ce s-a descoperit ca un ac infectat ar putea transimte SIDA. In Vechiul Testament israelitii au fost preveniti in legatura cu tatuarea. Mohamed a interzis-o in 787 i.

Hr., iar Biserica Catolica o considera pacat.

Body-paintingul si folosirea de tatuaje “sticker” sunt foarte populare printre tineri deoarece sunt temporare si pot fi schimbate usor.

Tatuajele nu sunt des intalnite la populatiile cu o piele inchisa la culoare din Africa Sub-Sahariana si Australia. Ei prefera cicatrizarea decorativa. Aceasta este foarte asemanatoare cu tatuarea deoarece se folosesc si coloraran?i. Procesul cicatrizarii este lung si dureros, iar prin acesta trec si multe adolescente africane. Cand ajunge la pubertate, o fata africana este pregatita sa se marite, iar modelele cicatrizate ar trebui sa o faca mai atragatoare. Barbatilor le plac cicatricele care indica de asemenea ca o femeie este pregatita sa suporte durerile nasterii.

In vremurile stravechi decorarea trupului indica sclavii ca find posesia stapanilor lor. In secolul al XIX-lea inca era folosita pentru a identifica criminalii.

Se crede despre aceasta forma de arta nu numai ca are putere magi

ca in ritualuri, dar si ca are putere de vindecare. Varietati sunt gasite in Africa – de exemplu intinderea buzelor si a urechilor, ascutitul dintilor

si aplatizarea craniului. In unele culturi africane, decorarea trupului, combinata cu muzica serveste ca o forma de comunicare non-verbala. In acest fel, o femeie din Africa de Vest poate trimite sotului sau, familiei sau prietenilor un mesaj doar purtand un anumit desen pe trup, colier sau aranjament al parului. Dar asta e o alta poveste…

De la adevarate simboluri vestimentare, pana la piese de imbracaminte cu utilitate cotidiana, hainele au constituit nu numai artefacte ce au drept scop acoperirea corpului, ci si surse inepuizabile ale comunicarii nonverbale. Piesele de vestimentatie reflecta anumite trasaturi de pers onalitate ale celui care le p

oarta, un anumit stil de viata, statusul socio-profesional, apartenenta la un grup si, extrem de important, la o cultura specifica.

Croiala proprie identitatii culturale

Elementele de imbracaminte reprezinta parghii, cel mai adesea subtile, de conturare a unei identitati culturale nationale si o modalitate eficienta de a propaga o declaratie despre sine. Un obiect de vestimentatie ce isi poate asuma cu usurinta statutul de simbol american e blue-jeans-ul. Aparut, mai intai, in modul de a se imbraca al fermierilor si al minerilor americani – datorita rezistentei materialului, blue-jeans-ul a fost, in anii ’50, popularizat de catre stu

denti in campusurile universitare. Progresiv, imperialismul cultural american – prin intermediul industriei cinematografice si a filmelor cu cowboy – a propovaduit nu numai un anume stil vestimentar, ci si valorile intrinseci pe care le presupunea: libertate, dinamism, succes, viteza in miscare.

In Romania, un caz aparte il constituie terna salopeta muncitoreasca, un artefact al regimului com

unist. Constituind mai degraba o marturie a discursului si vointei politice decat o destainuire a specificului cultural, salopeta simboliza uniformitatea, egalitarismul si supunerea fata de putere. Individului i se refuza sansa de a-si afisa personalitatea si, deci, individualitatea prin intermediul hainei.

Doliu si sarbatoare

Semnificatia culturala a hainelor poate fi decodata si prin prisma analizarii culorilor vesmintelor. Din ratiuni coercitive asupra lungimii articolului, am optat pentru relevarea practicilor culturale specifice ritualurilor mortuare si nuptiale din diferite culturi. Prin urmare, daca in societatea occidentala negrul imbracamintii exprima durerea provocata de un deces, in Orient, culoarea funeraliilor este albul, in Egipt – galbenul, in Thailanda – violetul, iar in Africa de Sud – rosul. In ceea ce priveste obiceiurile vestimentare de nunta, Occidentul utilizeaza cu precadere materialul alb in crearea rochiilor de mireasa, in timp ce Orientul isi asociaza rosul.

Cum sa fii gotic

Stilul de vestimentatie nu reflecta doar apartenenta la o cultura propriu-zisa, ci si la o subcultura anume. Asadar, membrii unui grup, in vederea consolidarii coeziunii intragrupale, isi asociaza insemne si elemente de imbracaminte prin care se diferentiaza puternic de ceilalti si isi sustin propriile crezuri, valori. Un exemplu relevant e constituit de adeptii genului de muzica rock gotic, derivat din punk (un curent underground). Acestia acorda o mare importanta originalitatii combinatiilor vestimentare – materialele fine (matase, voal, satin) si piele, fuste scurte peste cele mai lungi sau peste pantaloni – si recurg la culori precum rosu intunecat, bleumarin, negru.

Insa, nu numai grupurile ce prefera anumite genuri muzicale utilizeaza ca resurse de comunicare nonverbala hainele, ci si partidele politice, echipele sportive si fanii acestora, comunitatile religioase. Aruncand o privire prin media romanesti, constatam ca reprezentantii PSD isi asorteaza la costum o cravata rosiatica, pe cand cei din PNL poarta cu mandrie cravata albastra.

Ne ramane, totusi, o tema de meditatie de mare actualitate care vadeste forta de comunicare pe care o poseda HAINA – scandalul iscat in mai multe state europene din pricina invesmantarii femeilor islamice cu traditionala burqa si afisarea lor in spatiul public european.

In ce masura ne putem, deci, pastra identitatea culturala exprimata prin vestimentatie in momentul patrunderii intr-o alta cultura? E oare ingradirea afisarii specificului cultural vestimentar intr-un alt spatiu decat cel propriu sfarsitul libertatii de exprimare sau dovada a respectului pentru multiculturalism

?

Surse bibliografice:

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/semnificatia-culorilor-in?xg_source=activity

http://www.superdistractie.ro/subcultura_gotica-a44.html

Nu de putine ori ne izbim in comunicare de indicibil. Cauza este poate complexitatea a ceea ce vrem sa comunicam, subiectivitatea pe care ne e rusine sa o expunem oprobiului public, frica de sinceritate, profunzimea sau delicatetea subiectului.

Ca solutie a acesor blocaje ce intervin intre noi si ceilalti, se iveste simbolistica artefactelor, care pot comunica cu mare finete ceea ce verbalul nu poate adesea exprima.

O adevarata lectie in acest sens ne da Madeleine Albright, fost secretar de stat american si ministru de externe in timpul mandatului Clinton, care a consacrat brosele ca instrument in comunicarea diplomatica.

Simbolistica accesoriilor la Albright

Sarpe, gandac, viespe, bondar, testoasa, melc sau pasare, niciuna dintre aceste brose pe care Madeleine Albright le purta in timpul negocierilor nu era aleasa intamplator.

Povestea a inceput in 1994, dupa razboiul din Golf, cand dupa o vizita in Irak, presa irakiana a numit-o metaforic „an unparalleled serpent”. La urmatoarea intalnire cu Saddam Hussein, Madeleine Albright avea sa poarte in piept o minunata brosa ce infatisa un sarpe auriu.

Gestul in sine este unul de o foarte mare finete si subtilitate diplomatica, reusind sa transforme un afront, intr-un avantaj, insusindu-si cu eleganta, finete si umor semnificatiile pozitive ale acestui simbol ancestral.

Din acest moment, brosele pe care Madeleine Albright le purta au devenit un instrument in comunicarea diplomatica si o provocare lansata cu inteligenta interlocutorilor de la negocieri.

Aceasta „viespe” a fost purtata la o intalnire cu Yasser Arafat, in timpul tratativelor de pace din Orientul Mijlociu.

Intalnirea a fost una tensionata, Madeleine Albright declarand ca brosa i-a reflectat starea de spirit si pozitia adoptata. Dupa intalnire, Yasser Arafat i-a trimis o brosa cu un fluture.

Pentru rusi, secretarul de stat american a pastrat un arsenal diplomatic aparte. In discutiile cu Vladimir Putin legate de conflictele din Cecenia, Madeleine Albright a folosit ca „metafora vizuala”, o brosa cu trei maimute : cea care isi acopera urechile, cea care isi acopera ochii si cea care isi acopera gura – pentru a semnala ca ei nu vedeau ce se intampla in Cecenia, povesteste Albright in ultima sa carte „Read my pins”. „La un moment dat, rusii pusesera microfoane in Departamentul de Stat.

Am descoperit ca era un microfon intr-una dintre salile de conferinta, deci cand m-am intalnit cu rusii data urmatoare, am purtat o brosa mare cu un gandac.

Au inteles mesajul” povesteste Albright , “bug” in limba engleza inseamnand “gandac”, dar si “microfon”.

In colectia de 300 de brose a lui Madelein Albright se mai numara si broaste testoase sau melci, purtate atunci cand negocierile se derulau intr-un ritm lent, un interceptor de rachete, brosa purtata in timpul negocierii unui tratat antibalistic, brose-soare purtate ca simbol al optimismului, sau pasari, ca simbol al sperantei.

Pentru a nu stiu cata oara, nu pot decat sa imi manifest fascinatia in fata multitudinii de modalitati in care putem transmite celorlalti ceea ce simtim sau gandim. Madeleine Albright ne arata cum putem comunica cu eleganta si subtilitate, la un nivel la care fiecare detaliu conteaza pana intr-acolo incat sa decida soarta unei natiuni.

Nu este necesar sa fim observatori experimentati pentru a remarca preocuparea constanta a multor persoane din jurul nostru pentru construirea unei imagini sociale care sa „inspire” cat mai multa forta, dominanta, carisma. Sau, cum zic ei, „pentru a reusi este nevoie sa-mi construiesc propriul brand”. Iar pentru atingerea acestui „target” depun toate diligentele necesare (si arhicunoscute): de la linia vestimentara in ton cu afacerea proprie, la masina in ton cu cuceririle amoroase, de la nelipsitul blog în ton cu propriile reguli gramaticale, la preocuparile culturale in ton cu artefactele statusului personal.

Iar referitor la ultimele, cat este consistenta si cat este constructie sociala?

Inventii ale statutului social

Intr-un limbaj nepretentios, numim status felul in care dorim sa fim perceputi de ceilalti, pozitia noastra sociala si profesionala prin raportare la mediul social de referinta. Statusul inalt nu inseamna doar o acumulare de obiecte si elemente de decor de buna calitate, ci si accesul la resurse care permit asemenea etalari, in timp ce statusul scazut aduce cu sine chiar putinatatea resurselor care sa amelioreze conditia personala. Iar acolo unde nu exista resurse inventam! Iata unele inventii.

Cercetatori in domeniul psihologiei sociale au facut unele descoperiri interesante privind modul in care poate fi construit statusul personal prin aplicarea unor modificari aparent minore elementelor contextuale. Astfel, portretele in care fata umana este elementul predominant in raport cu corpul sugereaza un status mai inalt decat portetele in care apare o mare parte din corpul celui fotografiat sau portretizat. Barbatii, albii, sefii de companii au parte de portete care scot fata in evidenta, in timp ce categoriile discriminate social si istoriceste – femeile, negrii, muncitorii – sunt infatisate cu o mare parte din corp. Aceasta este o modalitate comunicativa subtila de a marca diferentele de status (Zuckerman & Kieffer, 1994).

Consistenta imagine-realiate

Dimensiunea, de la inaltimea personala la lungimea masinii, este asociata deseori cu statusul.

Asezarea unei persoane pe un scaun inalt, in spatele unui birou impozant activeaza automat scheme de gandire asociate cu pozitia sociala a persoanei in cadrul organizatiei (Chen, Lee-Chai & Bargh, 2001). Prin contrast, plasarea dumneavoastra pe un scaun obisnuit, inspre centrul camerei, fara mobilier de protectie (gen masa, birou), in timpul unui interviu de angajare, are rolul inclusiv de a va sugera relatiile de putere si dominanta de care se presupune ca ar trebuie sa fiti constient.

Acumularea are rolul de transmite acel element definitoriu a statusului inalt, respectiv cel de acces la resurse numeroase si uneori exclusiviste.

Posibilitatile sunt nenumarate si merg dincolo de etalarea de masini in garajul firmei, la asocieri mai subtile: numarul diplomelor afisate pe un perete, multimea stampilelor de pe birou, numarul telefoanelor mobile, care eventual suna in acelasi timp.

Ceea ce incerc sa conving nu este desconsiderarea acestor artefacte ale statusului, ci faptul ca ele pot fi falsificate in functie de efectul care se doreste a fi creat.

De bun simt aici este o privire atenta si luarea in considerare a consistentei imaginii globale, in ce fel se potrivesc a

ceste elemente cu ceea ce dovedeste persoana respectiva ca poate face. „Adaugirile” de decor se cer a fi validate de calitatea ofertei sau invalidate de caracterul lor intimidant, chiar daca fascinant pentru o anumita categorie de public.

“Pantofii indica statutul unui barbat”, declara intr-un interviu Milton Pedrazza, CEO al Luxury Institute, “insa, astazi, geanta joaca acest rol pentru o femeie.” Geanta era un accesoriu in care iti tineai cheile, rujul si portofelul… acum insa a devenit un simbol care iti reflecta personalitatea, bunul gust si

in in primul rand statutul social.

In moda de azi, geanta reprezinta piesa de rezistenta a unei tinute, care pune in valoare o rochie. O geanta de designer de 1.000 de euro este usor de recunoscut, nu are nevoie de nici o prezentare. Geanta de designer aduce clasa indiferent daca o asortam unei tinute simple, casual sau uneia elegante.

Gentile “statut” nu sunt un concept nou! 

Acestea au aparut in anii ’60, dupa ce o geanta Hermes Kelly aparea pe coperta revistei Life ascunzand sarcina printesei Grace de Monaco.  A urmat o isterie  in masa, toate femeile dorindu-si un Hermes.

Anii ’80 au propulsat modelului Birkin, inspirat de actrita-manechina Jane Birkin.  Hermes Constance si geanta de umar Trim au devenit o obligatie pentru bogati datorita vaduvei lui J. F. Kennedy.

Devenita simbol in anii ’80 si relansata de „Sex and the City“ si „Gilmore Girls“, geanta Birkin a devenit un simbol ultim al luxului. Se spune ca unei femei care are tot ce se poate avea nu-i mai poti cumpara decat o geanta Birkin.

O schimbare majora in pretul gentilor de lux s-a produs in urma cu circa 5 ani, cand au inceput sa apara asa numitele signature items.   Atunci gentile s-au transformat dintr-un accesoriu intr-o investitie si un obiect de colectie, creindu-se o adevarata aura in jurul acestor genti atat de scumpe.

De aceea geanta Birkin este foarte greu de gasit, existand liste lungi de luni pentru cumpararea unei genti Birkin.

Iar pretul este pe masura, modelul de baza pleaca de la 10.000 de euro, insa poate ajunge pana la 35.000-40.000, ba chiar 100.000 de dolari, pentru varianta de crocodil cu lacate de diamant (vezi imaginea).

Insa care este diferenta intre un Birkin de 10.000 de euro si unul de 100.000 de euro? Este diferenta dintre a-ti cumpara un Rolls Royce de 300.000 de euro si unul de 150.000.  La acest pret, diferentele sunt minime – dar vizibile sunt statutul obtinut si dorinta de a te diferentia de «plebe». Drept rezultat, aproape toate casele de moda au urmat aceasta tendinta.

Designerii de lux de la toate casele de moda au creat linii de lux, cu aur si diamante, creand produse uber-luxoase. Astfel, desi brandul in sine conteaza, pretul unei genti este determinat si de alegerea materialului.  Orice creatie din piele de piton, crocodil sau strut va costa inzecit. Majoritatea caselor de moda ofera acelasi model in diferite versiuni.  Drept exemplu putem lua foarte populara geanta Muse de la Yves Saint Laurent.  Varianta in piele naturala, de culoare ciocolatie, iti va face o gaura in buget de numai 1,000 de euro.  In schimb, varianta din piele alba de crocodil te va costa aproape 15,000 de euro.

Veste buna!

Din luna august  2008 se pot cumpara aceste genti si in Romania de la GENTIDELUX, care a devenit reseller a celebrei case de moda Hermes. Astfel poti evita aceste liste, poti obtine o geanta Hermes originala in 2 saptamani!

Toate gentile comercializate de Gentidelux sunt originale, importante direct de la producatori sau distribuitori autorizati, iar gentile vin cu cardul de autenticitate si protectie.

Iulia Stoicescu